Săli pline la Festivalul de Umor „Constantin Tănase”
Dimensiune font:
Cea de-a XXIII-a ediţie s-a dovedit a fi o reuşită din toate punctele de vedere * spectacole de calitate, organizare pe măsură şi săli pline * s-a aplaudat cât pentru un an de zile * vasluienii au fost încântaţi, iar invitaţii la fel
O săptămână de umor s-a dovedit a fi prea puţin pentru vasluieni. Sute de persoane au ales să vină seară de seară la spectacolele de teatru derulate în cadrul Festivalului de Umor „Constantin Tănase” de la Vaslui. Abonamentele s-au epuizat în trei zile, iar câteva zile mai târziu nu mai era niciun bilet, cu toate că cererile curgeau din toate părţile. Toate piesele de teatru s-au jucat, ca niciodată, cu casa închisă.
Super piese în festival
Cei care au fost spectatori fideli seară de seară nu au avut decât cuvinte de laudă. „Ne-am cumpărat abonament ca să nu pierdem nimic. Nu te întâlneşti prea des cu o astfel de oportunitate să vezi spectacole bune timp de o săptămână cu 130 de lei. De obicei, atunci când avem timp mai mergem la Iaşi, dar acum, că e la noi acasă nu am putut lipsi. Ne-a plăcut fiecare spectacol, am aplaudat de mă usturau palmele. Cel mai impresionată am fost de Dineu cu proşti. O super piesă. Organizatorii au ştiut cum să dozeze activităţile şi să invite pentru a fi pe plac tuturor”, a spus Elena Aghiţoaie.
Şi momentul „Tănase” ce a deschis fiecare spectacol a fost destul de gustat. Un actor din Oradea a interpretat seară de seară cuplete ale marelui umorist. „Am apreciat că în deschiderea fiecărui spectacol am putut auzi cuplete de-a lui Tănase. Sunt atât de actuale de parcă au fost scrise ieri. Totul mi-a plăcut”, a spus Silvia Toporăscu.
CRIV, apreciat şi căutat
Înainte de fiecare spectacol, vasluienii care aşteptau politicoşi în foaierul Casei de Cultură au avut ocazia să plece acasă cu o caricatură realizată rapid de maestrul caricaturist Cristinel Vecerdea - CRIV. Artistul, aflat pentru a şasea oară la Vaslui, nu a avut decât cuvinte de laudă. „Eu sunt de acum de-al casei, dacă pot spune aşa. Am venit pentru a şasea oară şi chiar am avut plăcuta surpriză să recunosc oameni de la ediţiile trecute. Au venit să le fac caricaturile pentru a vedea cât au mai îmbătrânit. Am constatat că vasluienii se pot lăuda oriunde în lume cu festivalul lor. Noi la Timişoara de exemplu, nu avem o astfel de acţiune”, a spus Cristinel Vecerdea.
Sala studio, o altă surpriză plăcută
La ediţia din acest an, Sala Studio s-a dovedit a fi o alegere înţeleaptă pentru spectacole. Tinerii au fost în fiecare după amiază alături de actorii vasluieni care au jucat pentru ei. „Sala studio a fost o surpriză extrem de plăcută. Vasluienii au reacţionat foarte bine. La fiecare spectacol, cele 70 de locuri au fost ocupate. Actorii vasluieni au jucat pentru vasluieni. A fost un proiect care s-a bucurat de succes”, a spus Lucian Onciu, directorul Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Vaslui. Teatru radiofonic, salonul de literatură, expoziţiile de caricatură, concursul de interpretare, sunt celelalte componente care au făcut ca festivalul să fie apreciat şi să se bucure de participarea unui număr impresionant de spectatori.
Simona POP
„E un prim pas spre o stagiune permanentă în care actorii vasluieni să fie în prim plan. Vor veni studenţi la actorie, dar suntem implicaţi şi într-un proiect cu liceenii care îşi doresc sa devină actori. Vasluiul are şi va avea în continuare talente actoriceşti” - Lucian Onciu, directorul Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Vaslui
„Am constatat cu plăcere că de la ediţie la ediţie, publicul s-a schimbat şi au rămas în special oamenii de calitate care ştiu să aprecieze spectacolele de calitate” - caricaturistul Cristinel Vecerdea
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau