Salvat de jandarmii montani
Dimensiune font:
Un tânăr de de 36 ani din judeţul Ilfov a fost salvat şi dus la spital prin intervenţia jandarmilor montani din Slănic Moldova. Aflat la schi pe pârtia „Nemira” în dreptul balizei 20 tânărul s-a accidentat la un picior, fiind în imposibilitatea de a se deplasa. Era ora 19.30 când jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău au procedat la asigurarea zonei şi, împreună cu lucrătorii serviciului Salvamont, au transportat persoana accidentată la baza pârtiei unde a fost preluat ulterior de către Serviciul de Ambulanţă Tg. Ocna pentru evaluare şi acordarea îgrijirilor medicale de specialitate. Jandarmii montani recomandă turiştilor şi persoanelor care vin la schiat sau fac drumeţii în zonă: „să aibe echipament adecvat acestui sport de iarnă ori zonei de munte,să se informeze asupra itinerariului propus şi gradului de dificultate, să folosească numai traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu, iar în caz de accident sau ori de câte ori este nevoie să ceară sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.”
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau