Șantaj la Neamţ pentru pozele de pe o rețea de socializare
Dimensiune font:
Două tinere din Piatra Neamț au fost reținute ieri în urma unui flagrant pentru săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică și șantaj. Cele două tinere, de 21 respectiv 23 de ani, au accesat ilegal contul unei persoane de pe o rețea de socializare după care i-au cerut 400 de lei pentru a nu face publice imagini și convorbiri private. Persoana a acceptat, dar a anunțat și Poliția care a organizat un flagrant.
„În urma cercetărilor desfășurate de polițiști s-a stabilit că tânăra de 21 de ani împreună cu o altă nemțeancă de 23 de ani au accesat fără drept contul de socializare al persoanei vătămate, pe care au condiționat-o să le remită suma de bani pentru ca discuții și imagini intime de pe contul său de socializare să nu fie făcute publice. Cele două tinere au fost reținute de către procuror pentru 24 de ore", Elena Bulgărea, purtător de cuvânt IPJ Neamț
Acţiunea s-a desfășurat cu sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (B.C.C.O. ) Bacău.
Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau