Şase copii au primit o familie nouă
Dimensiune font:
Zeci de cupluri din judeţul Neamţ apelează la adopţie * cei mai mulţi îşi doresc copii mici, până în trei ani
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ, în primele două luni au fost adoptaţi şase copii. De asemenea, alţi trei copii au fost declaraţi de instanţă adoptabili. „La acest moment, zece familii se află în evaluarea specialiştilor DGASPC Neamţ în vederea obţinerii atestatului de familie adoptatoare. Pe rolul Tribunalului Neamţ se află acum 14 dosare cu propunerea deschiderii procedurilor de adopţie”, a precizat Magda Vasilache, purtătorul de cuvânt al DGASPC Neamţ.
Primii paşi în procesul de adopţie
Procedura este una complicată şi de durată, implică evaluări sociale şi psihologice şi are un puternic impact emoţional, atât pentru părinţi, cât şi pentru copil. Pentru obţinerea atestatului de familie/persoană adoptatoare se depune un dosar la DGASPC cu o serie de documente iar specialiştii vor face evaluările sociale, psihologice şi formarea în vederea asumării rolului de părinte adoptator. Dacă sunt îndeplinite toate condiţiile se eliberează atestatul de familie adoptatoare. Ulterior, familia este înregistrată în Registrul Naţional de Adopţii în vederea începerii procedurii potrivirii cu copiii.
Procedura constă în identificarea şi selectarea familiei adoptatoare care se potriveşte cel mai bine nevoilor copilului. Se fac apoi minimum 4 întâlniri ale familiei cu copilul, iar dacă totul decurge normal se înaintează dosarul Tribunalului cu propunerea de încredinţare în vederea adopţiei, încredinţarea fiind pe o perioadă de 90 de zile, timp în care părinţii sunt atent monitorizaţi de specialiştii din cadrul DGASPC Neamţ. După această perioadă, instanţa, în funcţie de rezultatul concluziilor specialiştilor, poate încuviinţa sau nu copilul familiei. În cazul în care răspunsul este pozitiv, adopţia este finalizată. Timp de doi ani, asistenţii sociali şi psihologii vor monitoriza evoluţia copilului adoptat şi relaţiile dintre el şi persoana ori familia care l-a adoptat.
S-a încheiat campnai de vaccinare antigripală
Ingrid CIOFOAIA
Anul trecut, 19 familii au primit atestatul de familii adoptatoare, 23 de copii au fost declaraţi adoptabili, iar 22 au fost adoptaţi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau