Satul care nu a ieşit din Evul Mediu EXCLUSIV
Dimensiune font:
Zeci de gospodării şi nicio fântână, aşa arată cea mai săracă aşezare din comuna Păltinoasa * nici măcar şcoala din comună, în care învaţă 33 de copii, nu este alimentată cu apă * oamenii cară apă de la un izvor din zonă * aspectul a ieşit la iveală în urma unei anchete a Direcţiei de Sănătate Publică, la sesizarea reporterilor cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”
Chiar dacă pare greu de crezut, într-o localitate din frumoasa Bucovină se trăieşte exact ca în Evul Mediu. Este vorba despre cătunul Ţâmpoceni din comuna Păltinoasa unde şcoala seamănă cu un grajd, unde nu există nici canalizare şi nici apă curentă. Nici fântâni nu sunt, iar oamenii beau apă de la un izvor.
Radiografia dezastrului a ieşit la iveală în urma unui control făcut de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava la şcoala din Țâmpoceni, în urma unei sesizări a reporterilor cotidianului Evenimentul regional al Moldovei. Situaţia de la faţa locului este mai gravă decât îşi imaginau inspectorii sanitari. În cătun sunt câteva zeci de gospodării şi nicio fântână. „Nu este nicio fântână în cătun”, a repetat Adrian Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava. Localnicii, care sunt în mare parte de etnie rromă, cară apă cu găleţile de la un izvor din zonă, în încercarea de a respecta normele minime de igienă. La fel procedează şi femeia de serviciu, angajată cu un sfert de normă de şcoala din Păltinoasa, atunci când vine să cureţe unitatea din cătun. Inutil să spunem că instituţia de învăţământ nu are apă.
Primăria Păltinoasa, sancţionată pentru mizeria de la şcoală
După verificările efectuate la faţa locului, inspectorii au constat aspecte de neimaginat pentru o şcoală din România secolului XXI. Clădirea în care funcţionează unitatea de învăţământ nu este împrejmuită, iar în aşa-zisa curte pasc porci şi cai, iar maidanezii se plimbă nestingheriţi. Şcoala este veche, are pereţii găuriţi, iar acoperişul seamănă cu o sită. În incinta unităţii există un grup sanitar, dar la care copiii nu au acces din motive de siguranţă.
Din cauza neregulilor, inspectorii de la DSP au sancţionat Primăria Păltinoasa cu avertisment şi au stabilit termene de soluţionare a problemei. Aleşii locali ai comunei au la dispoziţie 45 de zile ca să facă îmbunătăţiri. „S-au stabilit şi termene pentru remedieri. Primăria trebuie să asigure o sursă de apă în 45 de zile şi să reconstruiască WC-ul în cel mai scurt timp cu putinţă. Şcoala nu are autorizaţie sanitară de funcţionare”, a spus Adrian Popescu.
Rămâne de văzut dacă şefii Primăriei Păltinoasa vor lua măsurile impuse de inspectorii sanitari sau vor încerca să dreagă busuiocul aşa cum a făcut în alte cazuri. Sediul administraţiei locale se află într-o sală de sport pentru că vechiul edificiu este într-o stare precară. Şcoala din centrul comunei a fost reabilitată şi zace nefolosită de ani de zile, pentru că firma constructoare nu și-a încasat banii pentru lucrarea executată, iar copiii învaţă într-o clădire de timp container. Primarul comunei, Dumitru Carpiuc, nu a fost de găsit pentru a oferi lămuriri în acest caz.
Citeşte şi: Grajd pe post de şcoală la Țâmpoceni
Oana ȘLEMCO
„Primăria a fost sancţionată cu avertisment, fiind la prima abatere” – Adrian Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau