Scandal din cauza apei la Ipoteşti

default

Dimensiune font:

| 03-10-2014 06:00

Aproape 1.000 de case din comuna Ipoteşti au rămas fără apă potabilă din cauza unei avarii * ACET vrea să repare problema, însă Primăria se opune * de pe urma certurilor aberante au de suferit oamenii din comună, care au rămas fără apă la robinete 

Aproape 1.000 de gospodării din comuna Ipoteşti stau de două zile fără apă. De vină ar fi o defecţiune, pe care angajaţii ACET au vrut să o repare. Conducerea Primăriei s-a opus pe motiv că lucrătorii de la ACET găuresc drumurile comunale proaspăt asfaltate şi, după execuţia lucrărilor, nu mai aduc terenul la starea iniţială. „Când am văzut joi pe la prânz că nu avem apă la robinet am sunat la ACET. Mi s-a spus că este vorba despre o avarie şi că vor să o repare, dar se opune Primăria. Am sunat la Primărie şi am vorbit cu domnul primar, care a spus că se opune pentru că muncitorii de la ACET strică drumurile”, ne-a declarat unul dintre localnicii care au reclamat neajunsul.
Primarul comunei, Dumitru Corjuc, a recunoscut că a fost sunat de mai mulţi cetăţeni nemulţumiţi că au rămas fără apă. Alesul local ne-a spus şi pe care dintre străzile comunei se află gospodăriile afectate: Şipote, Bisericii, Sergentului, Mihai Viteazu şi Bogdan Vodă”. „Acum, că au oprit apa, putem spune că toată comuna este afectată. Nici noi la Primărie nu avem apă. Avem cam 1000 de gospodării racordate la apă”, a declarat primarul.
Asfalt în mai toată comuna
Dumitru Corjuc a precizat că nu se opune remedierii defecţiunii, însă ar vrea ca operatorul ACET să aducă terenul la starea iniţială după fiecare intervenţie. „Noi în comună avem gaz, apă şi canalizare. Prin diferite proiecte am reuşit să asfaltăm majoritatea drumurilor. Mai avem doar 10 kilometri de drum fără asfalt. Avem străzi asfaltate recent, chiar săptămâna trecută am turnat bitum pe strada Kogălniceanu. Or, când este avarie, cei de la ACET vin, sparg şi nu mai toarnă asfalt”, ne-a spus primarul Dumitru Corjuc. El a explicat că în ultimii doi ani a peticit drumurile, după intervenţiile celor de la ACET, din banii lui sau cu ajutorul sponsorilor. „Noi nu avem bani în bugetul local pentru aşa ceva”, a declarat Dumitru Corjuc.
Conducerea ACET i-a recomandat Primăriei Ipoteşti să încheie un contract cu un constructor pentru reapărarea drumurilor, după modelul Sucevei. „Noi suntem foarte aproape de oraş, dar nu avem puterea financiară a Sucevei. Banii sunt puţini”, a explicat Corjuc.
Ce spune ACET
De cealaltă parte a baricadei, directorul tehnic al ACET, Mircea Onofreiciuc, ne-a confirmat că Primăria Ipoteşti s-a opus lucrărilor de remediere a avariei, care i-a lăsat pe localnici fără apă potabilă. Onofreiciuc a explicat că, potrivit legii, remedierea carosabilului îi revine administraţiei locale. ACET aduce terenul la starea iniţială, în sensul că acoperă groapa cu balast şi compactează terenul, dar nu toarnă asfalt. Referitor la hotărârea aprobată de Consiliul Ipoteşti, Onofreiciuc a explicat că Legea primează. „Ei pot să hotărască tot ce vor”, a declarat Onofreiciuc. Drumul spre consens al celor două părţi pare a fi destul de lung. Problema este că până la identificarea unui soluţii, cele 1.000 de gospodării nu vor avea apă potabilă.
Oana ŞLEMCO

„Din acest motiv, Consiliul Local a probat, în urmă cu două luni, o hotărâre prin care îi cere ACET să aducă terenul la starea iniţială. Este vorba despre un act adiţional la contractul de furnizare a apei. Am trimis actul adiţional, iar ei au refuzat să-l semneze” – Dumitru Corjuc, primar

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei