Scandal politic de la banii pentru drumuri la Botoşani
Dimensiune font:
Primarii PSD acuză că omologii lor liberali au primit mai mulţi bani * judeţul a beneficiat din partea Guvernului de 8,2 milioane lei * cele mai mari sume vor ajunge la Mihăileni
Consilierii judeţeni botoşăneni au împărţit, ieri, cele 8,2 milioane lei primite de la Guvern pentru repararea drumurilor. Echipa liberală de la şefia Consiliului Judeţean (CJ), Gheorghe Sorescu (preşedinte interimar), Cristian Achiţei (vicepreşedinte) şi Radu Judele (administrator al CJ), a reuşit deja să stârnească nemulţumiri în rândul primarilor după ce a anunţat sumele pe care le va împărţi fiecărei primării.
Supărare mare
Pe lângă primari, şi consilierii judeţeni din PSD s-au arătat nemulţumiţi de modul în care au fost împărţiţi banii şi că primăriile PNL au primit mai mulţi bani. „Sunt comune care au relativ aceeaşi reţea de drumuri, dar primesc 5% din cât primesc unele”, a declarat Paul Pavel, consilier judeţean PSD care nici nu a votat proiectul. Şi Marian Sergiu, tot de la PSD, a precizat că locuitorii comunelor Răuseni, Hlipiceni, Todireni, Lunca şi Suliţa au trimis un memoriu în care reclamă starea proastă a drumului judeţean care trece prin localităţile în care locuiesc.
Gheorghe Sorescu, preşedintele interimar al CJ, a spus că acel tronson de drum este prins pentru reabilitare cu fonduri europene. „Este inclus în drumul strategic al judeţului, care are peste 100 kilometri, şi sperăm să putem interveni începând de anul viitor. Sunt alunecări de teren foarte mari în zona Hlipiceni”, a declarat Sorescu.
Un amendament, depus de Gheorghe Vâzdoagă (PSD) şi aprobat de plen, a fost alocarea a 20.000 lei în plus comunei Mihăileni pentru a amenaja drumul către casa mamei lui George Enescu, aflată în plin proces de restaurare. „Acolo se derulează o investiţie cu bani privaţi şi măcar atât putem să-i sprijinim, amenajând un drum cu pietriş până acolo. S-a lucrat în vară, clădirea este din paiantă, s-a lucrat cu lut şi acum se usucă”, a spus Laurenţiu Barbacariu, primarul din Mihăileni. Administraţia locală va amenaja 800 metri de drum cu 40.000 lei
Citeşte şi: Proiecte pe bani europeni, motiv de război politic
Alina CALINIUC
Din totalul de 8,2 milioane lei, 1,1 milioane lei vor intra în bugetul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri, 913.000 lei vor merge pentru întreţinerea drumurilor judeţene, iar 6,2 milioane lei pentru drumurile comunale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau