Scandalul copilului cu două moaşe
Dimensiune font:
Primăria şi CJ îşi pasează responsabilitatea pentru situaţia dezastruoasă a încasărilor de la Tehnopolis. Un proiect european gândit ca un întreg va fi divizat, din cauza managementului deficitar. Venitul brut al societăţii Tehnopolis pe 2013 este cu 97.100 de lei mai mic decât în 2012
Primăria Iaşi şi Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi aruncă vina de la una la alta pentru situaţia financiară nefavorabilă înregistrată anul trecut de SC Tehnopolis. Şedinţa ordinară de ieri a CJ a marcat respingerea proiectului de hotărâre privind aprobarea situaţiei financiare pe anul trecut a Tehnopolis, pe principiul că profitul înregistrat este mic, din cauza unui management greşit. „După cum am sesizat, actualul preşedinte al CJ Iaşi încearcă să arunce vina asupra Primăriei, introducând în ecuaţie o eventuală împărţire a teritoriilor, fiind vorba de Centrul Expoziţional şi SC Tehnopolis SRL. La acest moment, discutăm foarte concret, pe o serie de situaţii financiare care au fost supuse plenului CJ, de unde rezultă foarte clar că activitatea de la Tehnopolis este în declin, adică se merge din rău în mai rău”, a declarat Cristian Stanciu, liderul consilierilor judeţeni PSD. În 2013 profitul net al SC Tehnopolis SRL a fost de doar 2.900 de lei, în condiţiile în care pentru acest proiect au fost investiţi nu mai puţin de 7 milioane de euro. Cristian Stanciu a punctat faptul că, în cazul de faţă, se poate vorbi de un management defectuos. „În principiu, dacă un copil are mai multe moaşe, rezultatul este pe măsură. Fiecare trebuie să îşi asume unul dintre aceste obiective şi să-şi arate măsura competenţei prin ceea ce trebuie făcut în cele două cazuri (Tehnopolis şi Centrul Expoziţional, n.r.)”, a conchis Stanciu.
CJ şi Primăria au ajuns la partaj
În replică, preşedintele CJ, Cristian Adomniţei, susţine că Primăria este de vină pentru eşecul financiar al Tehnopolis înregistrat anul trecut. „De aproape 6 luni de zile suntem într-un proces de partaj cu Primăria Iaşi, pe proiectele pe care le-am avut în comun. Este vorba de Proiectul Tehnopolis şi Centrul Expoziţional Moldova. Deoarece managementul a avut de suferit la amândouă obiectivele, am luat decizia ca fiecare dintre cei doi parteneri să capete puteri depline asupra unui obiectiv”, a declarat Adomniţei. Potrivit acestuia, Primăria Iaşi a preluat societatea Tehnopolis, iar Consiliului Judeţean i-a revenit Centrul Expoziţional. „Din partea Consiliului s-au îndeplinit toate formalităţile, noi am trimis documentele la Primăria Iaşi, iar în momentul de faţă aşteptăm semnăturile pentru a parafa toate înţelegerile anterioare, dar acestea întârzie să apară”, a declarat Cristian Adomniţei. Anca BURNICHE
10 milioane de euro
Aceasta este suma la care se ridică investiţiile la Tehnopolis şi Centrul Expoziţional Moldova
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau