Scandalurile celebre ale Iaşului, rememorate de judecători
Dimensiune font:
Mutaţi în casă nouă, magistraţii ieşeni se laudă cu istoria de mai bine de două secole a înfăptuirii dreptăţii. Pe portalul instanţelor au apărut atât date despre cum s-a făcut justiţie la Iaşi, cât şi vechi fotografii ale clădirilor în care au avut loc procese celebre.
Menţionăm că referiri la existenţa unei curţi de apel se găsesc încă din arhivele secolului al XVIII-lea. În 1776, Grigore Ghica Vodă organiza o primă instanţă. „Documentele de arhivă ale Curţii de Apel păstrează lucrările unor procese celebre, cum ar fi procesul mişcării separatiste de la Iaşi din anul 1866, procesul de atentat la pudoare ce a fost intentat criticului Titu Maiorescu, mentorul Junimii, de către cea care urma să devină doamna Veronica Micle, procesul ce a opus pe genialul poet Mihai Eminescu administraţiei Bibliotecii Universitare, dar şi procesele privind mişcarea comunistă şi rebeliunea legionară din 1941”, se arată pe portal.
Reamintim că de luni, Curtea de Apel şi Tribunalul funcţionează în noul palat de justiţie, o clădire ultramodernă, realizată cu fonduri de la Banca Mondială. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau