Scăpăm de gălăgia de la Palatul Culturii
Dimensiune font:
Ediţia din acest an a Sărbătorilor Iaşului aduce unele modificări neaşteptate * astfel, comercianţii de produse de artizanat nu îşi vor mai comercializa produsele pe strada Palat, ci pe strada Lăpuşneanu, iar Parcul Distracţiei, organizat în ultimii ani pe strada Sarmisegetuza, se va muta peste Bahlui, în incinta Ştrandului Municipal
Cea de-a XXV-a ediţie a Sărbătorilor Iaşului va aduce unele modificări destul de importante, cel puţin pe componenta laică a manifestărilor. Una dintre cele mai importante este aceea că locatarii blocurilor de pe strada Sarmisegetuza nu vor mai suporta gălăgia care se întindea până noaptea târziu, nici nesimţirea celor care transformau an de an spaţiile din jurul blocurilor în toalete publice. Aceasta întrucât bâlciul intitulat „Piaţa Distracţiei” se va muta în incinta Ştrandul Municipal şi în parcarea acestui obiectiv. O altă modificare se referă la mutarea comercianţilor de produse de artizanat de pe strada Palat pe strada Lăpuşeanu şi, parţial, cei cu kurtos kolaks, în Piaţa Unirii.
Artişti autohtoni la concertele din 12 şi 15 octombrie
În ce priveşte evenimentele artistice ce vor întregi programul Sărbătorilor Iaşului, în acest an vor fi organizate două concerte. Unul va fi pe 12 octombrie, intitulat „100 de ani de Iaşi, capitala de război” şi va avea loc în Piaţa Unirii. Cel mai probabil, pe scenă vor evolua Sofia Vicoveanca şi Laura Lavric, dar şi un artist din Republica Moldova. În privinţa celuilalt concert, programat pentru 15 octombrie, în Piaţa Palatului Culturii, şefii Primăriei sunt în negocieri cu artişti precum Inna, Direcţia 5, Carla`s Dreams şi Nicoleta Nucă. „Seara Valorilor ar urma să se desfăşoare tot în incinta Teatrului Naţional, în funcţie de programul celor două instituţii de cultură care se desfăşoară acolo. În ce priveşte tarifele pe care le vom practica în acest an, ţinem să anunţăm faptul că, de exemplu, pentru târgul de blănuri şi Festivalul Vinului de pe esplanada de la Hala Centrală, preţul pe metru pătrat pe zi va fi de 27 de lei, la fel ca şi anul trecut, şi de 4 lei/mp/zi la Ştrand, acolo unde se va desfăşura Parcul Distracţiei”, a precizat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.
Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau