Schimbări de ultimă oră la concertul din Piaţa Palatului
Dimensiune font:
Primarul interimar Mihai Chirica dă din nou cu oiştea-n gard în ce priveşte organizarea concertului din Piaţa Palatului. După ce concertul din 15 octombrie a fost la un pas de a fi anulat, prin lipsa principalului nume de pe afiş, vedeta britanică James Arthur, nici la concertul de astăzi, 1 decembrie, lucrurile nu stau tocmai bine.
Pe ultima sută de metri, şefii Primăriei au fost nevoiţi să o înlocuiască pe Nicoleta Nucă, finalista X Factor invitată să cânte alături de ieşeanca Mădălina Lefter, cu un alt finalist al acestei emisiuni-concurs, Dragoş Udilă. „Am anunţat că Nicoleta Nucă că va fi prezentă la concertul de pe 1 decembrie de la Iaşi, dar aceasta are o altă obligaţie contractuală la Bucureşti şi nu poate să vină”, a anunţat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi. Spectacolul din această seară, din Piaţa Palatului, va începe la ora 19.00, fiind deschis de Mădălina Lefter şi Dragoş Udilă, după care va cânta britanicul James Arthur. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau