Se pregăteşte o revoluţie în rândul notarilor
Dimensiune font:
Un proiect de Cod deontologic pentru breasla notarilor a fost finalizat * acesta prevede diverse obligaţii în relaţia cu clienţii, colegii şi statul
Notarii, unii dintre cei mai bine plătiţi specialişti juridici din România, au intrat în zodia schimbării. Uniunea de profil a finalizat un proiect de Cod deontologic. „Notarul public trebuie să îşi desfăşoare activitatea cu aplicarea şi respectarea următoarelor principii: principiul legalităţii şi securităţii juridice, al echidistanţei, imparţialităţii şi independenţei, principiul adevărului, echităţii şi bunei credinţe, principiul justiţiei preventive, al loialităţii faţă de stat, al apărării şi promovării prestigiului profesiei, al pregătirii profesionale continue, al disponibilităţii, principiul confidenţialităţii şi păstrării secretului profesional, principiul nediscriminării”, se arată în proiect.
Nu leza pe altul
Aceştia trebuie să protejeze interesele cetăţenilor şi să nu lezeze pe alţii prin ce fac. Astfel, „notarul public are obligaţia de a consilia beneficiarii serviciului, în mod corect, dezinteresat şi nepărtinitor, cu privire la consecinţele şi efectele actului sau procedurii notariale solicitate”. Mai mult, ei au şi o misiune – să evite litigiile, şi nu pot urmări doar să se îmbogăţească. „În desfăşurarea activităţii, notarul public nu va ţine cont de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, sex şi apartenenţă sexuală, opinie sau apartenenţă politică, avere, origine socială, religie, toate persoanele fiind egale”, se mai spune în cod.
Sunt şi ei oameni…
În relaţiile cu clienţii, acestor specialişti li se recomandă să furnizeze informaţii corecte şi să nu uite că sunt... oameni: „Notarul va fi politicos şi amabil, va încerca să păstreze demnitatea profesională şi un comportament echilibrat, în orice situaţie”. Şi între ei, aceştia trebuie să se poarte frumos. „Natura colectivă a instituţiei notarului este fundamentată pe respect reciproc, încredere, solidaritate şi colaborare profesională”. Dacă nu se înţeleg, trebuie întâi să apeleze la mediere şi arbitraj.
Mai mult, notarii nu pot percepe onorarii sub minimul stabilit de lege, să atragă clienţii cu bonusuri sau eşalonări la plată, să racoleze personalul instruit de alt birou, să convingă oamenii să le pună lor soarta în mâini, dacă asta nu e voinţa lor, să apeleze la „vânători” de clienţi, să îşi facă publicitate ori să îşi publice tarifele altundeva decât în Monitorul Oficial. Dacă o doreşte clientul, notarii vor colabora cu alte categorii profesionale. Rămâne de văzut dacă toate aceste prevederi vor fi şi transpuse în realitate, căci de sunat sună tare bine... Cristina CZELLER
Ce acte se încheie la notar
* contracte de vânzare-cumpărare, de donaţie, de întreţinere, de constituire de uzufruct sau servitute, actele de comasare/alipire sau de dezlipire/dezmembrare
* contracte de ipotecă
* convenţii matrimoniale
* acte de lichidare a regimului matrimonial
* declaraţiile de renunţare la succesiune
* testamente
* actul constitutiv şi statutul unei fundaţii
* acordurile părinţilor cu privire la plecarea copiilor peste hotare
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau