Se reia licitaţia pentru închirierea Centrului Tehnologic Regional
Dimensiune font:
În cursul săptămânii viitoare, municipalitatea ieşeană va relua procedura de închiriere a Centrului Tehnologic Regional, după ce firma Continental a depus o ofertă neconformă cu prevederile din caietul de sarcini. Practic, la analiza ofertei depuse de Continental s-a observat că aceştia au oferit preţul de 47.500 lei/lună, mai puţin taxele şi impozitele aferente. „Oferta trebuie pusă după procedura publică de închiriere, în plic închis. Dacă cei de la Continental se vor arăta interesaţi, vor trebui să participe la această ofertă, dacă nu, va depinde de dumnealor. Noi nu putem să facem, nici măcar pentru Continental, încălcarea legii. Imediat după ce dăm drumul la anunţul de participare, după ce ne reîntâlnim în comisia de închirieri, va fi făcut din nou caietul de sarcini”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Complexul este structurat în patru corpuri de clădire, corpul principal fiind destinat activităţilor de birou, iar celelalte trei funcţionând ca hale de producţie şi laboratoare de cercetare. În total, clădirea dispune de 28 de birouri, o parcare, un spaţiu de relaxare, o sală de şedinţe şi 25 de spaţii pentru microproducţie. Centrul oferă servicii de închiriere de spaţii atât pentru cercetare şi transfer tehnologic, cât şi pentru aplicaţii practice şi activităţi de laborator. Suprafaţa construită desfăşurată a Centrului este de 4.646 metri pătraţi. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau