Se reiau lucrările de închidere a perimetrului minier Leşu Ursului
Dimensiune font:
Pentru intervenţiile din anul 2015 este alocată suma de 2 milioane de lei, acestea urmând a începe în perioada imediat următoare.
Instituţia Prefectului judeţului Suceava a organizat, de curând, o dezbatere pe marginea incidentului de la Mina Isipoaia, petrecut în urmă cu circa 2 săptămâni, la întâlnire luând parte reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului, Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Sistemului de Gospodărire al Apelor, Administraţiei Bazinale a Apelor ”Siret”, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, Prefecturii, cât şi ai societăţilor comerciale MinBucovina Vatra Dornei şi Conversmin Bucureşti. Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului, discuţiile au avut drept scop identificarea cauzelor care au generat episodul de poluare de la galeria Isipoaia, aferentă perimetrului minier Leşu Ursului, dar şi de stabilire a soluţiilor tehnice privind prevenirea incidentelor de mediu provocate de apele de mină.
Întrucât lucrările de închidere şi ecologizare a minei Leşu Ursului, din zona Uzinei de preparare a minereurilor Tarniţa au fost demarate în anul 2013, nefiind încă finalizate, s-au pus bazele reluării acestora, având loc predarea amplasamentului către asociaţia de constructori Gavella Com Oradea şi IPD Pro Developement Bucureşti. Celor două firme i-au fost încredinţate închiderea şi ecologizarea minei Leşu Ursului, intervenţii pentru care în anul 2015 este alocată suma de 2 milioane de lei şi care vor începe în perioada imediat următoare. În cadrul discuţiilor amintite s-a hotărât ca beneficiarul lucrării, împreună cu proiectantul, să prezinte lucrările prioritare impuse pentru reducerea riscului de creştere a debitelor evacuate pe gura galeriei Isipoaia, lista urmând a fi prezentată instituţiilor cu atribuţii în domeniu, în vederea identificării fondurilor necesare. Pe de altă parte, Administraţia Bazinală a Apelor „Siret” va monitoriza apa de mină evacuată din galeria Isipoaia, iar Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă va fi informat despre situaţia de la Mina Leşu Ursului. „Din toate probele şi analizele efectuate până în prezent, nu există suspiciunea că viaţa oamenilor, a faunei acvatice şi a vegetaţiei au fost afectate”, se subliniază în comunicatul Instituţiei Prefectului. Reamintim că, pe 26 august, a fost semnalată o poluare accidentală la fosta Exploatare minieră Isipoaia, aflată pe raza oraşului Broşteni. Conform cercetărilor ulterioare, s-a concluzionat că fenomenul s-a produs ca urmare a acumulării în subteran a apelor de mină. Acestea s-au descărcat în râul Bistriţa, cu un debit de aproximativ 10 ori mai mare decât cel normal, din cauza oxidului de fier în exces evacuările având coloarea portocalie.
În judeţul Suceava există 67 perimetre miniere, dintre care 23 au fost închise. În alte 7 perimetre se desfăşoară lucrări de închidere, în timp ce 37 obiective urmează a fi cuprinse în programele naţionale viitoare.
Citeşte şi: Centrul Economic Bucovina devine terminal pentru Aeroport
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau