Se schimbă semnalizările în intersecţiile periculoase
Dimensiune font:
Conducerea Consiliului Judeţean Botoşani a transmis Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri să discute cu reprezentanţii Poliţiei pe tema intersecţiilor periculoase de pe drumurile judeţene unde au fost accidente grave în ultima perioadă. „Le-am recomandat celor de la Drumuri Judeţene să aibă o întâlnire cu Poliţia, cu cei de la Drumuri Naţionale să discute toate problemele acestor intersecţii. Este necesar să regândim modul de semnalizare în anumite intersecţii care s-au dovedit a fi mai predispuse la accidente, dar când un şofer intră cu 120 km oră nu ştiu cât de vinovată este intersecţia”, a declarat Cristian Achiţei, vicepreşedinte al CJ Botoşani. Acesta susţine că în anumite intersecţii ar fi indicat să se monteze avertisment vibrant care să atenţioneze şoferul despre intrarea într-o intersecţie. În ultima perioadă s-au produs accidente grave sau chiar mortale în mai multe intersecţii dintre drumurile judeţene şi cele naţionale, cum ar fi Roşiori sau Orăşeni Deal.
Alina CALINIUC
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau