Secretele fondurilor de vânătoare din Iaşi EXCLUSIV

 Iaşul dispune la acest moment de 27 de fonduri de vânătoare în care se regăsesc exemplare cinegetice de o rară valoare * paradoxal, la acest moment, pericolul la care este expus vânatul nu mai vine atât din partea braconierilor, cât din partea haitelor de câini vagabonzi care devorează tot ce înseamnă pui de iepuri sau căprioare * la Iaşi, din acest weekend, este interzis să se mai tragă în scroafele gestante sau cu pui

 Fie că în antichitate s-a aflat sub protectoratul frumoaselor zeiţe Diana şi Artemis, fie că a devenit o preocupare aristocratică, fascinând generaţii întregi de nobili, vânătoarea rămâne un apanaj al unui cerc pe cât de restrâns de participanţi, pe atât de select. De multe ori, vânătoarea este doar un pretext pentru legarea sau consolidarea de prietenii durabile, un Five O’clock mai special, petrecut în noroaie, cu puşca în mână. Omul de afaceri Gabriel Surdu este unul dintre cei mai cunoscuţi împătimiţi ai vânătorii, iubind deopotrivă natura şi animalele, fiind de părere că actul vânătoresc contribuie esenţial la menţinerea unei faune sănătoase.
Pregătirea terenului
Înainte de a-şi pune tolba în spinare, orice vânător trebuie să cunoască anumite reguli specifice. „Nu se poate face vânătoare fără să faci o evaluare înainte, cu scopul de a vedea dacă din numărul de exemplare existent se poate avea o cotă de recoltă. Iar ca să ai o cotă de recoltă trebuie să gestionezi fondul de vânătoare, să-i duci mâncare vânatului, să-i pui hrănitor pentru iarnă, surse de apă şi să păzeşti acest fond de vânătoare împotriva braconierilor şi a dăunătorilor. Cei mai feroci dăunători pentru speciile de vânat sunt astăzi câinii hoinari”, identifică Gabriel Surdu principala ameninţare la adresa fondului vânătoresc. Câinii, mai ales în haită, nu aleg între pui, între masculi, între femelă sau sezon. „Sunt foarte mulţi câini vagabonzi pe terenuri, de aia se şi organizează acţiuni de combatere a lor care, în principal, au ca obiect îndepărtarea acestora din fondurile de vânătoare. În momentul în care au fătat iepuroaicele sau căprioarele, e foarte uşor ca puiul care nu poate alerga să fie devorat de haitele de câini vagabonzi”, afirmă Gabriel Surdu.
Grijă pentru perpetuarea speciilor
Evaluarea şi stabilirea cotelor de vânătoare sunt măsuri menite a contribui la protejarea speciilor, prin extragerea exemplarelor bolnave din fondul cinegetic, favorizându-se astfel perpetuarea speciei prin menţinerea animalelor sănătoase. La nivelul judeţului Iaşi există 27 de fonduri de vânătoare, diferenţiate prin speciile care le populează. De exemplu, cel mai bogat fond „în pană”, cu păsări, este Larga Jijia, acolo fiind un ecosistem special, fiind singura deltă din judeţ protejată de lege. În ceea ce priveşte cea mai bogată zonă în mistreţi, aceasta este Valea Prutului şi pădurile din Paşcani. „Aceste două zone sunt bogate şi în căprioare, dar vânătorii se feresc să tragă în căprioare, în scroafe, pentru că sunt cele care perpetuează specia. Recent, în adunarea generală (a Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Iaşi - AJVPS, n.r.) s-a luat o hotărâre care-ţi interzice să tragi în scroafe, iar dacă totuşi faci acest lucru, trebuie să o plăteşti de trei ori. Acest fapt denotă disciplina care există la noi, în asociaţie. Mai mult, am făcut un manual al ieşirii la vânătoare, al instruirii, atât a vânătorilor, cât şi a gonacilor”, explică Gabriel Surdu.

Braconierii, pe cale de dispariţie
Fără îndoială, braconajul este o practică repudiată categoric de către vânătorii adevăraţi.
Sunt oameni fără scrupule! Braconierul nu are niciun respect faţă de animale. Indiferent că animalul este bolnav sau că femela este gestantă, el este un ucigaş. Din fericire, acest fenomen al braconajului s-a mai diminuat, datorită activităţii susţinute a paznicilor de vânătoare şi a organelor de poliţie, care au sporit controalele. „Cei care gestionează fondurile de vânătoare nu se ocupă numai de vânătoarea propriu - zisă, ci asigură protecţia fondurilor, inclusiv prin controale inopinate, pentru a stârpi sau a avea o activitate de prevenţie în ceea ce priveşte braconajul care, după 90, a fost cea mai mare crimă care s-a făcut împotriva exemplarelor pe care le aveau fondurile de vânătoare româneşti”, arată Gabriel Surdu.
Secretul unei vânători reuşite
Pitorescul unei ieşiri la vânătoare este întregit de bucatele savuroase consumate la sfârşitul zilei, în jurul focului de tabără. Însă masa nu este pentru toţi participanţii, unii dintre ei fiind ocoliţi de şansa apăsării pe trăgaci, alegându-se astfel doar cu o poveste vânătorească. „Vânatul nu vine la preşedinte în bătaia puştii pentru că îl cunoaşte. Vânatul are spontaneităţile lui, este foarte precaut în general, şi aici mă refer la porcii mistreţi, pentru că altfel nu ar mai exista rasele respective, dacă nu ar avea un miros extroardinar. Un porc mistreţ miroase un bob de porumb sub jumate de metru de zăpadă şi un pic în pământ. El este înzestrat cu aceste simţuri suplimentare, care îi permit supravieţuirea”, spune Gabriel Surdu. În ceea ce priveşte securitatea vânătorilor, aceasta este asigurată graţie urmării unor sesiuni de instructaje în cadrul Asociaţiei. Ca urmare, nu au fost înregistrate incidente majore, mai ales prin prisma folosirii armamentului. „Sunt peste o mie de vânători numai în asociaţia noastră, care au câte o armă sau două pentru diferite tipuri de vânat. De obicei, pentru a nu răni vânatul şi a nu crea un necaz în fondul de vânătoare, trebuie să ai un armament adecvat”, a spus Gabriel Surdu. Vânătoarea este una dintre pasiunile cele mai costisitoare. În afară de costume, armament, maşini de teren, mai trebuie plătită şi ziua de vânătoare, muniţia folosită şi gonacii.
Vânătoarea, o fascinaţie de peste trei decenii
Preşedintele AVPS Iaşi a vânat nu numai în ţară, ci şi în străinătate. “Prima oară am pus mâna pe o armă de vânătoare prin anii 80. Sunt 36 de ani de când practic vânătoarea. În toţi aceşti ani am vânat în România, în aproape toate fondurile de vânătoare – munte, şes, deltă, dar şi în străinătate. De exemplu, în Africa de Sud, când am fost la nepoata mea, soţul ei ne-a organizat nişte partide de vânătoare în două fonduri de vânătoare care pentru mine nu au fost nişte realizări deosebite. Acolo, fondurile de vânătoare sunt organizate în ţarcuri ori, pe mine vânătoarea la ţarc nu mă pasionează. Cele mai frumoase vânători sunt cele de la noi, în care se întâlnesc 20-30 de vânători în lunile de iarnă şi în care orăşenii aduc mâncare şi băutură pe care o cedează celor de la ţară şi ei mănâncă ceea ce aduc ţăranii pentru că îşi aduc aminte cu plăcere de ce le ofereau bunicii sau străbunicii când mergeau la ţară, în copilărie”, a spus Gabriel Surdu. Potrivit acestuia, o zi de vânătoare se derulează pe parcursul a 3-4 ore după care urmează masa sau botezul noilor vânători la primul lor vânat. “Vânătorul, fie că împuşcă ceva sau nu în ziua de vânătoare, îşi încarcă bateriile într-o altfel de atmosferă, alături de natură, de prieteni şi animale. Nu este obligatoriu să împuşti. Sunt vânători care nu au tras un singur foc într-un an de zile, dar vin la vânătoare. Este o activitate mult mai umană decât foarte multe activităţi. Tocmai de aceea, trofeele cele mai de preţ în această activitate sunt prieteniile pe care le-am legat de-a lungul anilor la vânătoare”, a spus Gabriel Surdu.
Prinţul Sturza, membru activ în AVPS Iaşi
Printre cei peste 1.000 de vânători legitimaţi în cadrul AVPS Iaşi se regăsesc nume sonore, printre care şi prinţul Dimitrie Sturza. „Dumnealui a fost, acum mulţi ani în urmă, la câteva vânători. L-am invitat şi sperăm să vină momentul în care vom organiza noi activităţi în zonele de vânătoare. Prinţul Sturza este un om de excepţie în vânătoare şi un împătimit al vânătorii. Are multe contribuţii în a face ţarcuri şi a ajuta foarte mult fondul de vânătoare”, a spus Gabriel Surdu. Potrivit preşedintelui AVPS, principala calitate a unui vânător este, în mod paradoxal, aceea de a iubi animalele. „Vânatul, odată ce a căzut în bătaia puştii, trebuie să-l respect, pentru că poziţiile sunt total inadecvate. În timp ce tu ai armă de foc, animalul nu are decât fuga sau perspicacitatea cu care ştie să se ferească sau să se ascundă. Este o condiţie esenţială să iubeşti animalele. Nu există vânător să nu aibă câini, de exemplu, şi cu toate acestea vânează câinii hoinari, care ştiu că mănâncă vânatul. Totodată, nu există vânător care, în momentul în care găseşte un pui de căprioară sau un pui de mistreţ rătăcit de scroafă prin pădure, să nu-l ia şi să-l protejeze. Pe măsură ce practici vânătoarea, ajungi să iubeşti şi mai mult animalele”, a spus Gabriel Surdu. Nelu PĂUNESCU

Gabriel Surdu, reales şef al vânătorilor şi pescarilor din Iaşi
În weekendul ce tocmai a trecut, Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Iaşi şi-a ales conducerea după o analiză a activităţii vânătoreşti şi financiare a asociaţiei. În urma alegerilor, Gabriel Surdu a fost reales în unanimitate ca preşedinte al asociaţiei. În cadrul asociaţiei, peste cei 2.500 de membri există preşedintele, consiliul asociaţiei este format din 15 membri şi cei trei preşedinţi de cluburi, care sunt şi vicepreşedinţi ai asociaţiei. „Preşedintele şi consiliul asociaţiei nu au niciun avantaj în plus faţă de membri. Cotizaţia pe care o plăteşte preşedintele este aceeaşi cu a oricărui membru-vânător. Este o activitate pe care o faci de plăcere, o activitate care îţi oferă multe prietenii, care până la urmă sunt cele mai frumoase trofee ale vânătorii, pentru că acolo întâlneşti oameni de o factură deosebită. La vânătoare, toţi sunt egali. Nu există o eşalonare după studii sau poziţie socială”, a spus preşedintele AVPS Iaşi.