Şeful banilor europeni, condamnat pentru corupţie

Dimensiune font:

| 16-02-2015 05:00

  Constantin Apostol, directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), a fost judecat în dosarul „Tipografia”, în care s-a cercetat o fraudă cu fonduri europene * Apostol şi-a pierdut funcţia şi va face muncă în folosul comunităţii * în acelaşi dosar a fost condamnată şi Gabriela Ciubotariu, soţia deputatului liberal Lucian Ciubotariu * ea va sta în închisoare 2 ani şi 10 luni * inculpaţii vor plăti despăgubiri materiale către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Curtea de Apel Bacău l-a condamnat definitiv la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), Constantin Apostol. El a fost acuzat de „complicitate la folosire ori prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene”. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, magistraţii i-au interzis lui Constantin Apostol, printr-o pedeapsă complementară, „dreptul de a exercita funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii”, respectiv aceea de director general al ADRNE. A fost obligat de instanţă ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliului Judeţean Bacău, respectiv SC Parc Industrial Hit SRL Bacău, sau la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bacău.


Nereguli cu fonduri europene
Într-o primă instanţă, Judecătoria Bacău îl condamnase pe Constantin Apostol la doi ani de închisoare cu suspendare. Potrivit rechizitoriului prezentat în instanţă de procurorii DNA, Apostol şi alte trei persoane cu funcţii de conducere în ADRNE şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi nu au semnalat neregulile pe care le-au constatat cu ocazia derulării procedurilor de accesare a fondurilor europene. Ei ar fi înlesnit obţinerea pe nedrept de către societatea Inter Print SRL Bacău a sumei de 689.581,47 de lei, provenită din Fondul European de Dezvoltare Regională.


Procurorii susţin că până în luna martie 2008 SC Inter Print SRL Bacău a avut-o ca unic asociat şi administrator pe Gabriela Ciubotariu, care a cesionat părţile sociale menajerei. Ea a devenit şi administratorul respectivei firme, iar Gabriela Ciubotariu şi-a atribuit funcţia de director general. În 16 iunie 2008, Gabriela Ciubotariu a folosit la ADRNE mai multe documente false, inexacte şi incomplete, respectiv declaraţiile semnate de directorul general în numele administratorului SC Inter Print SRL, CV-ul aceluiaşi administrator cuprinzând date nereale, propunerea ca manager de proiect în mod fictiv a aceluiaşi administrator. Astfel, Curtea de Apel Bacău a stabilit şi pentru Gabriela Ciubotariu, soţia deputatului Lucian Ciubotariu, pedeapsa cu închisoare de 2 ani şi 10 luni cu executare. Ea a fost acuzată şi condamnată pentru fals, uz de fals, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene pentru tipografia pe care o deţine. Inculpaţii sunt obligaţi prin hotărârea Curţii de Apel Bacău să plătească în solidar suma de 689.581, 47 lei, reprezentând despăgubiri materiale către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Irina Jianu se întoarce la închisoare

Sonia PAVELESCU

Directorul general al ADRNE mai este judecat într-un dosar de corupţie, alături de primarul Bacăului, Romeo Stavarache.

 

În acelaşi dosar au mai fost condamnaţi Gheorghe Harja, directorul Direcţiei Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional (POR), Romeo Sauciuc, şeful Biroului de asistenţă tehnică şi relaţia cu Autoritatea de Management POR în cadrul ADRNE, şi Ionel Popa, şeful Biroului de evaluare, selecţie şi contractare în cadrul ADRNE. Harja a primit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare şi va trebui să muncească 60 de zile în folosul comunităţii. Romeo Sauciuc şi Ionel Popa au primit câte o pedeapsă de un an şi 6 luni de închisoare tot cu suspendare, urmând a munci şi 60 de zile în folosul comunităţii. Cu toţii şi-au pierdut şi funcţiile.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei