Sentinţă-bombă în dosarul „Ceainicul”!

default

Dimensiune font:

| 06-01-2017 05:10

 Magistraţii ieşeni au emis ieri sentinţa în cazul unui scandal de la Universitatea de Medicină şi Farmacie * instanţa a decis condamnarea la închisoare cu suspendare a Doinei Azoicăi, pentru luare de mită * în dosar a fost emisă şi o pedeapsă cu executare

Prima instanţă a decis ieri pedepsele şi achitările din dosarul intitulat generic „Ceainicul”. Astfel, Tribunalul Iaşi a hotărât achitarea Doinei Azoicăi, la data faptelor decan al Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr.T. Popa”, pentru acuzaţiile de fals intelectual şi abuz în serviciu. În schimb aceasta a fost condamnată la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru luare de mită. Mai mult, judecătorii au obligat-o pe Azoicăi la prestarea unei munci în folosul comunităţii pentru o perioadă de 60 de zile, în cadrul Consiliului Local Iaşi, la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat sau la Direcţia de Asistenţă Comunitară. Pe de altă parte, magistraţii au dispus achitarea Ionelei Lăcrămioara Şerban, pentru acuzaţiile de fals intelectual şi abuz în serviciu.
În acelaşi timp, instanţa a dispus condamnarea lui El Houssine Haizoun la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru dare de mită. Mai mult, Romeen Agha a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare, pentru complicitate la dare de mită. De remarcat este că achitările emise de magistraţi au fost date pe motiv că faptele nu există sau că acestea nu sunt prevăzute de legea penală. „Instanţa dispune confiscarea, în folosul statului român, a celor două colete ridicate şi indisponibilizate de organul de urmărire penală de la inculpata Azoicăi Doina, respectiv o tavă confecţionată din cupru argintată (valoare minimă de piaţă de 800 de lei) şi un ceainic argintat, confecţionat din alamă, cupru şi zinc (valoare minimă de piaţă de 100 de lei)”, au menţionat judecătorii. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la instanţa superioară.
Probleme de la o tavă şi un ceainic!
În urmă cu mai bine de un an, decanul Facultăţii de Medicină de la UMF Iaşi, Doina Azoicăi, a fost trimis în judecată, fiind acuzată că a primit mită o tavă şi un ceainic argintat pentru a înscrie nelegal un student marocan direct în anul II de studii. În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Ionela Lăcrămioara Şerban, prodecan al Facultăţii de Medicină din Iaşi, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual; Ligia Nicoleta Buhuş, medic, marocanul El Houssine Haizoun şi Romeen Agha.
Conform procurorilor DNA, pe 22 noiembrie 2014, Doina Azoicăi ar fi primit de la Haizoun, ajutat de Agha, o tavă şi un ceainic. Anchetatorii au menţionat că bunurile respective ar fi fost primite în schimbul înscrierii fiului lui Haizoun, în mod nelegal, direct în anul II de studii la Facultatea de Medicină Iaşi. „Pe 18 noiembrie 2014, în calitate de decan, respectiv prodecan al Facultăţii de Medicină din cadrul UMF Iaşi şi membre ale al Biroului Consiliu al respectivei facultăţi, inculpatele Azoicăi Doina şi Şerban Ionela-Lăcrămioara, prin semnarea procesului-verbal prin care a fost analizată solicitarea de înscriere la studii a fiului lui Haizoun El Houssine, au atestat în fals că au verificat actele de studii (în original) prezentate de acesta“, au menţionat procurorii anticorupţie. DNA a mai susţinut că Ligia Buhuş, în calitate de medic, ar fi emis pe 1 octombrie 2014 o adeverinţă prin care a atestat în fals că fiul lui Haizoun, care în acel moment nu se afla în România, este înscris în evidenţele cabinetului său medical individual, că a fost consultat şi că este clinic sănătos, actul fiind necesar pentru dosarul de înscriere la cursurile anului I la UMF Iaşi. Dosarul a fost disjuns pentru Ligia Buhuş, iar instanţa a decis renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de doctoriţă, pentru fals intelectual. În schimb, magistraţii au dispus acordarea unui avertisment. Ciprian NEDELCU

900 DE LEI
Atât valorează, în total, tava şi ceainicul vizate în acest dosar  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei