Şi-a omorât mama în bătaie şi a încercat să bage la puşcărie pe altul
Dimensiune font:
Un sătean din Ursoaia are întâlnire cu judecătorii fiindcă şi-a omorât mama. Pe 5 iulie, Petronel Budeanu (43 de ani) a petrecut împreună cu mama sa, Maria (65 de ani). Prima oară, spiritele s-au aprins când, de supărare că bătrâna era beată, Petronel i-a dat câteva palme. Maria a continuat totuşi să se cinstească la concubin, unde a şi găsit-o fiul. „În jurul orei 23, inculpatul şi victima au părăsit locuinţa acestei persoane, însă văzând că mama sa nu putea merge singură din cauza stării avansate de ebrietate, Budeanu Petronel a lovit-o în repetate rânduri cu piciorul în torace, fracturându-i coastele şi oasele sternului, a târât-o de picioare şi de păr cu intenţia declarată de a o duce acasă”, au spus procurorii.
Pentru că nu a reuşit, a rostogolit-o înapoi spre casa unde petrecuse, i-a mai tras câteva şuturi şi a lăsat-o în şanţ. Apoi, a încercat să-şi şteargă urmele. „De la locuinţa sa, inculpatul a luat două covoare cu care a acoperit corpul victimei, iar fusta şi un articol de lenjerie intimă le-a aruncat în curtea persoanei la care mama sa a consumat băuturi alcoolice, cu intenţia de a-l inculpa”, au adăugat anchetatorii. În fine, Budeanu a sunat la 112, apoi a bătut la porţile vecinilor, strigând că şi-a găsit mama moartă. Acum, el este acuzat de omor. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau