Sistem nou de informare pe traseele turistice din Suceava
Dimensiune font:
Un prim panou „test” a fost amplasat în zona comunei Pătrăuţi, pentru semnalizarea Bisericii din localitate, cât şi a Mănăstirii Dragomirna
Consiliul Judeţean Suceava înlocuieşte sistemul de panotaj a vizitatorilor Cetăţii de Scaun din reşedinţa de judeţ, acesta fiind considerat deteriorat de intemperii. Vestea vine de la Ioan Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean, care a precizat ieri, într-o întâlnire cu reprezentanţii mass media locale, că şi informaţiile oferite deveniseră desuete. „Suntem în curs de montare a unui sistem modern de panotaj şi informare pentru turişti. Exista acolo un sistem de informare cu panouri învechite, ruginite, fără informaţii relevante pentru vizitatori”, evidenţiază Nechifor. Şeful CJ Suceava a subliniat, totodată, că se intenţionează ca pe toate drumurile judeţene să fie amplasate mijloace similare de semnalizare a traseelor şi obiectivelor turistice, precum şi de informare facilă a vizitatorilor. „Acest sistem de se încadrează într-o viziune mai amplă, care se intenţionează a fi materializată la nivel de judeţ, cu panotaj pe destinaţiile turistice. Este un sistem standardizat, cu acelaşi tip de execuţie tehnică, acelaşi format, astfel încât turiştii să fie uşor informaţi, cu chestiuni relevante despre respectivele obiective turistice”, a reliefat Ioan Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava. În judeţ, un prim panou „test” a fost amplasat în zona comunei Pătrăuţi, pentru semnalizarea Bisericii din localitate, cât şi a Mănăstirii Dragomirna. Proiectul este derulat în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, implicit cu aprobarea IPS Pimen, „într-un efort comun de promovare, atât a structurii de drumuri judeţene, cât şi a monumentelor”.
Citeşte şi: Conducerea Colegiului Silvic, lăsată moştenire soţiei
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau