Societăţile luate la puricat de poliţiştii ieşeni
Dimensiune font:
Pe 10 ianuarie, între orele 18.00-23.00, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi Secţiei 2 Rurală Ciurea, au desfăşurat o acţiune în localităţile Ciurea şi Mogoşeşti, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, climatului de siguranţă în zona discotecilor, barurilor şi a altor unităţi similare, în scopul prevenirii infracţiunilor comise cu violenţă. Au fost controlate 5 unităţi comerciale, fiind legitimate 27 persoane şi aplicate 20 sancţiuni contravenţionale. Valoarea sancţiunilor este de 17.600 lei. Au fost confiscate bunuri în valoare de 860 lei (ouă, băuturi alcoolice, carne congelata, biscuiţi).
De exemplu, Vasile N. (44 ani, din Ciurea), reprezentantul unei societăţi comerciale, a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 333/2003, cu amendă în cuantum de 2.000 lei, întrucât nu avea asigurată paza unităţii printr-o formă de pază prevăzută de lege. De asemenea, acesta a fost sancţionat contravenţional, conform legii nr. 12/1990 (r) cu amendă în valoare de 1.000 lei deoarece a efectuat acte de comerţ fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute prin lege, dispunându-se şi ridicarea în vederea confiscării a unor produse alimentare cu termen de valabilitate expirat.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau