Şofer prins cu acte false la Sculeni
Dimensiune font:
Poliţiştii de frontieră de la Sculeni au întocmit dosar penal unui cetăţean roman care a prezentat documente false pentru autoturismul pe care îl conducea. Pe 17 august, la ora 23.55, Vitalie P. (46 de ani) s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni la volanul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea dovezii efectuării inspecţiei tehnice periodice, poliţiştii au făcut verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, acesta fiind fals total. Referitor la cele constatate, bărbatul a declarat că, în schimbul sumei de 300 de euro, a intrat în posesia inspecţiei tehnice periodice pentru autoturismul pe care îl conduce şi că nu are cunoştinţă că inspecţia tehnică periodică prezentată la control este falsă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau