Şoferi amendaţi pe bandă rulantă la barieră
Dimensiune font:
Poliţiştii rutieri din Iaşi, Paşcani, Tg. Frumos şi Hîrlău împreună cu poliţiştii de la Transporturi au organizat o acţiune peraza de competenţă, la tracerile la nivel cu calea ferată în vederea depistării şi sancţionării şoferilor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare pe această linie. Au fost aplicate 231 sancţiuni contravenţionale, dintre care 19 pentru nerespectarea regulilor la trecerile la nivel cu calea ferată, iar 212 pentru alte abateri la regimul circulaţiei rutiere. Au mai fost reţinute 13 permise de conducere, dintre care 5 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată. De exemplu, un bărbat de 33 de ani, din judeţul Bacău, a condus un autoturism pe E 583, către TârguFrumos, iar la trecerea la nivel cu calea ferată de la intrarea în localitatea Podu Iloaiei, nu a oprit, continuându-şi deplasarea, deşi semnalele acustice şi luminoase de culoare roşie se aflau în funcţiune. Acesta a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 945 lei şi i-a fost reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile. Şi o femeie, de 51 de ani, din comuna Ciurea a condus un autoturism pe DC 5 Uricani, iar la trecerea la nivel cu calea ferată nu a respectat semnificaţia indicatorului “Oprire”. Acesta a fost sancţionată contravenţional conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 2.100 lei şi i s-au aplicat 6 puncte de penalizare la permisul de conducere.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau