Şoferii din Iaşi au „beţia vitezei”!
Dimensiune font:
Peste 120 de poliţişti rutieri au acţionat în judeţ pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi pentru fluidizarea traficului pe drumurile naţionale şi pe DE 583 * în cadrul celor 18 acţiuni desfăşurate de poliţiştii rutieri, au fost constatate cinci infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere * două dintre infracţiunile constatate au fost de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului
În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri au fost date 1.142 de amenzi, în valoare de 343.840 de lei, majoritatea (367) pentru nerespectarea regimului legal de viteză. De asemenea, au fost reţinute 50 de permise de conducere, dintre care 27 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, au fost retrase 29 de certificate de înmatriculare.
Astfel, un bărbat de 46 de ani, din judeţul Bacău, a fost amendat cu 1.305 lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile, întrucât a fost prins pe DE 583, în afara localităţii Budăi, conducând un autoturism cu viteza de 124 km/h, pe un sector de drum limitat la 70 de km/h.
Mai mult, o femeie de 40 de ani, din judeţul Suceava, a fost amendată tot cu 1.305 lei, fiindu-i reţinut permisul tot pentru 90 de zile, întrucât a fost prinstă conducând un aututurism pe DN 28A, în localitatea Gâşteşti, cu viteza de 108 km/h.
Amenzi de mii de lei
Oamenii legii au mai precizat că un tânăr de 26 de ani, din judeţul Suceava, a fost amendat cu 1.450 de lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile, întrucât a fost prins conducând un autoturism pe DN 28 (E583), în afara localităţii Sârca, cu viteza de 116 km/h, pe un sector de drum limitat la 50 de km/h.
În plus, o femeie de 39 de ani, din judeţul Botoşani, a fost amendată cu 580 de lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere în vederea suspendării pentru 30 zile, întrucât a fost prinsă conducând un autoturism pe DE 58, în localitatea Cotnari, cu viteza de 68 km/h şi efectuând manevra de depăşire a unui alt vehicul, în zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea interzisă”.
„Totodată, un bărbat de 43 de ani, din comuna Deleni, a fost amendat, întrucât a fost prins conducând o căruţă pe DJ 281A fără ca aceasta să fie prevăzută cu număr de înregistrare şi fără a avea montate elemente reflectorizante”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Poliţiei ieşene. Ciprian NEDELCU
343.840 DE LEI
Aceasta este valoarea amenzilor date de poliţiştii rutieri în doar câteva zile
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau