Şoferii RATP se tem pentru siguranţa lor!
Dimensiune font:
Conducătorul unui microbuz a fost lovit, după ce a coborât dintr-un microbuz un grup de romi. Angajaţii regiei spun că măcar prezenţa în staţii a agenţilor de la Locală ar fi un început pentru soluţionarea unei probleme vechi a şoferilor RATP: siguranţa la locul de muncă
Un incident petrecut marţi seară în Rondul Păcurari readuce în discuţie un subiect pe care, ani la rând, autorităţile locale l-au tratat cu superficialitate: siguranţa angajaţilor RATP. Fie că vorbim de conducători mijloacelor de transport, fie de controlori, toţi se simt expuşi mai ales atunci când, conform sarcinilor de serviciu, sunt nevoiţi să recurgă la măsuri radicale. „În jurul orei 18:50, în Rond Păcurari, un grup de tineri romi a urcat într-un microbuzul 20, care se îndrepta spre Târgu Cucu. În momentul în care şoferul le-a solicitat să composteze bilete pentru călătorie, ei au coborât nemulţumiţi. Unul dintre aceştia s-a întors şi l-a lovit puternic în zona feţei pe şofer. Şoferul a sunat la 112, iar un echipaj al Secţiei 2 s-a prezentat la faţa locului, pentru a lua semnalmentele agresorului”, spune Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi. Angajatul regiei a refuzat să depună însă plângere la Poliţie.
Cer prezenţa în staţii a Poliţiei Locale
Şoferii RATP, mai ales cei nevoiţi să tranziteze zone periferice precum Păcurariul, spun că se impune cât mai grabnic prezenţa oamenilor legii în staţii. „Problema a fost discutată şi la şedinţele noastre. Pe noi nu ne apără nimeni. Dacă îndrăznesc să dau jos pe unul fără bilet, risc să fiu lovit. O soluţie ar fi ca agenţii de la Poliţia Locală să patruleze prin staţii, măcar simpla lor prezenţă să-i mai tempereze pe aceşti huligani”, spune unul dintre angajaţii regiei. De altfel, la începutul acestei luni, chiar primarul interimar Mihai Chirica anunţa că intenţionează să creeze echipaje mixte controlori – Poliţie Locală, care să rezolve atât problema blatiştilor care nu pot fi legitimaţi, dar să şi vegheze la siguranţa angajaţilor regiei şi a călătorilor. Tudor DAMASCHIN
„Pe noi nu ne apără nimeni” – şofer RATP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau