Spații de închiriere în Terminalul 3, fără preț la vedere
Dimensiune font:
Regia Autonomă Aeroportul Iași va scoate la închiriere, luna viitoare, spații comerciale în cadrul Terminalului 3, fără stabilirea prețul de pornire a licitațiilor. Potrivit anunțului făcut de regia de transport aerian, licitația cu strigare liberă a prețului pentru închirierea spațiilor comerciale va avea loc pe 4 noiembrie. În total sunt patru spații de închiriat, respectiv cafenea/bar zonă publică și depozit de 58,44 metri pătrați, cafenea/bar în sala plecări, spațiu destinat pentru fumători de 93,15 metri pătrați și magazin Duty Free/Duty Pay de 67,8 metri pătrați și spațiu pentru schimb valutar de patru metri pătrați. „Data limită de depunere a documentelor de participare la licitație este 30 octombrie, iar înscrierile se pot face zilnic la secretariatul Aeroportului. Caietul de sarcini poate fi cumpărat de la sediul Aeroportului”, au transmis reprezentanții regiei ieșene de transport aerian.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau