Spovedanie din lagărul de copii de la Iaşi EXCLUSIV

Cel mai mare spital de copii din Modova continuă să facă victime * un bebeluş a stat în perfuzii timp de 14 ore, cu sânge amestecat cu glucoză * la Spitalul Sf. Maria, mulţi bebeluşi sunt folosiţi pe post de cobai * asistentele nu vin în saloane nici măcar pentru a pune o perfuzie, iar mamele fac rând la uşa camerelor de gardă ca la cabinele unor vedete * zeci de femei de etnie rromă, cu genţi uriaşe în cârcă, umblă libere prin saloanele spitalului, punând în pericol sănătatea micilor pacienţi * în tot acest timp, bebeluşii stau abandonaţi prin saloanele întunecate ale spitalului, de către mame care ori au fugit din spital ori au plecat să mănânce, deoarece masa nu se serveşte pe paliere, ci într-un singur loc aflat în subsolul spitalului, loc ideal pentru transmiterea de microbi, viruşi şi boli respiratorii * managerul spitalului, Radu Terinte, a refuzat să vorbească despre toate aceste coşmaruri pe care le trăiesc zilnic pacienţii

 Coşmarul oricărui părinte este să-i fie copilul bolnav. Iar atunci când acest lucru se întâmplă şi există neşansa de a ajunge pe mâna unor neprofesionişti, coşmarul este dublu. În familia Manciu, ziua de vineri, 1 aprilie, se anunţa a fi una normală din viata bebeluşei ce urmează să împlinească 9 luni. Pe la orele după-amiezii, copilul a dat primele semne că starea sănătăţii nu ar fi în regulă, apoi simptomele au continuat şi pe timpul nopţii, aşa că hotărârea părinţilor de a o duce la spital era deja luată. „După o noapte plină de coşmaruri, am alungat primul gând de a merge la Spitalul Arcadia, optând pentru spitalul de stat, cu speranţa nebunească ca lucrurile să se mai fi schimbat în cei 7 ani de când fusesem acolo ultima dată, cu primul copil. Trecuţi de triajul Spitalului Sf. Maria, am ajuns în zona de reanimare, unde am fost întâmpinaţi de primii oameni, asistente cu suflet cald, care i-au făcut copilului primele analize şi i-au pus o perfuzie”, a descris Oana Manciu primul contact cu angajaţii spitalului, care se va dovedi a fi un adevărat lagăr pentru copii. Primul moment care i-a schimbat optica plină de încredere asupra sistemului sanitar de stat a fost atunci când o infirmieră a somat-o că trebuie să se schimbe în nişte pijamale bărbăteşti pentru a putea să fie internată cu fetiţa. „Ca o persoană care voia să arate că face legea, mi-a spus că-mi va aduce o pereche de pijamale, m-a măsurat din cap până-n picioare făcându-mă destul de conştientă de kilogramele în plus pe care le-am luat în timpul sarcinii, a plecat şi a revenit cu nişte pijamale bărbăteşti şi cu nişte papuci. Cu groază m-am îndreptat spre baie, unde m-am schimbat şi, băgând mâna în buzunare, am găsit un pachet de gume care nu părea să fie trecut prin chinurile unui ciclu de spălare la maşină, semn că nici pijamalele respective nu au suferit acelaşi tratament termic. Mă rugam la Dumnezeu să nu iau vreun microb pe care să i-l transmit fetiţei mele, şi-aşa, destul de slăbită”, a spus mama copilului.

Spitalul în care pacienţii fac treaba asistentelor
După ce s-au făcut toate formele de internare, mama şi copilul au fost direcţionaţi spre etajul 8, la Secţia de Gastroenterologie, pe secţia doctorului Lupu. O doctoriţă a preluat cazul şi a transmis uneia dintre cele două asistente aflate în gardă să fie duse într-un salon, nu înainte de a fi schimbată lenjeria. „Asistenta a ignorat hotărârea doctoriţei şi i-a spus infirmierei să schimbe lenjeria la un pat din salonul B, cu pereţii crăpaţi şi instalaţiile electrice defecte, în care se afla un bebeluş abandonat. Am fost chemată la sala de tratament cu bebele, mi s-au înmânat trei recipiente şi o punguţă-urocultor pentru bebeluşi şi, printre ţipetele de pe hol, mi s-a spus că trebuie să aduc probele respective, că trebuie, întâi, evident, spălată si apoi ataşat urocultorul. Nu am studii medicale, dar m-am gândit că, din moment ce mi-a revenit sarcina de a pune urocultorul, nu poate fi mare scofală. Am venit în salon, cu asistenta după noi, şi i s-a pus perfuzia copilului. Mi s-a explicat că trebuie să-mi ţin bebeluşul liniştit şi să mă înarmez cu răbdare pentru cele câteva ore - s-au dovedit a fi vreo 12, de aşteptat să curgă perfuzia, după care, conform discuţiei cu medicul, putem pleca acasă şi să ne întoarcem dimineaţa”, a spus Oana Manciu. Înarmată cu răbdare, mama a făcut tot posibilul să îşi ţină bebeluşul în poziţia culcat, lucru din ce în ce mai greu pe măsură ce timpul se scurgea, cu atât mai mult cu cât copilul vroia să stea doar în picioare, cu mâinile pe pereţii reci.

 

Citeste si O noapte in infernul de la Sfantul Spiridon

Bebeluş ţinut 12 ore cu o perfuzie plină cu sânge
Ulterior, femeia a fost nevoită să facă tot ceea ce trebuie ca să acopere sarcinile uneia dintre cele două asistente, care nu s-au urnit de pe scaunele din cabinet decât la ieşirea din tură. „Am aşteptat vreo două ore să vină vreo asistentă să mă ajute, dar nu s-a întâmplat nimic, drept pentru care m-am hotărât să merg cu copilul la baie să îi spăl, pentru a-i pune urocultorul. Evident că am luat punguţa cu glucoză după noi. Ne-am întors, am pus la loc punguţa în stativ şi i-am pus urocultorul. La un moment dat, am observat ca furtunaşul de la perfuzie se umplea de sânge. Am rugat pe cineva să o cheme pe asistentă să verifice dacă totul e în regulă. O asistentă i-a transmis că nu poate să vină în salon pentru că e foarte aglomerată, dar să-mi spună că e în regulă, ca aşa trebuie să fie, că se va dizolva sângele cu glucoza care curge. Mi-am zis că ştiu ele ce spun şi aşteptam ca sângele din furtunaş să se transforme în acel lichid incolor ce curgea din punguţă”, a spus mama. A aşteptat în zadar, vreme de vreun sfert de oră dar, lichidul nu numai că nu se schimba, dar nici nu mai curgea nicio picătură din glucoză. „Cu riscul de a le deranja pe asistente, mi-am luat copilul în braţe şi, cu perfuzia în cealaltă mână, m-am dus la camera de gardă. Menţionez că în tot acest interval de timp, de când i s-a pus perfuzia, nu am văzut ţipenie de asistentă care să vină să vadă ce se întâmpla cu perfuziile puse pacienţilor, iar singura modalitate de a ajunge să discuţii cu una era să-ţi iei copilul şi să mergi la ele. Erau vreo trei asistente acolo. Le-am spus că mi se pare că ceva nu e în regulă. Vădit deranjată, una dintre asistente, a venit cu mine în salon să-mi demonstreze că nu e nimic în neregulă. A încercat să facă perfuzia să curgă, dar, surpriză… nici la ea nu curgea. A plecat, revenind cu o tăviţă în care a lăsat să curgă lichidul din furtunaş, şi cu o seringă cu ser fiziologic, a încercat să elibereze „piedica” din venulă, dar nu reuşea să facă loc serului să intre în vena copilului meu. Mi-a spus, liniştită, că se formase un cheag de sânge. A plecat către camera de gardă, de unde s-a întors cu o colegă care a încercat să forţeze serul să intre. Declarându-se învinsă şi cea de a doua asistentă, mi s-a spus să merg cu fetiţa la sala de tratament. Acolo, asistentele au început să vorbească între ele, de parca nu aş fi fost de faţă: Dacă am inversa capetele branulei între ele? Poate reuşim să deblocăm vena…” , a spus pacienta.

Traficanţi de microbi cu contract full time
Abrutizata asistentă a început, în grabă, să-i verifice picioruşele fetiţei în căutarea unei vene. Într-un final, au optat pentru cealaltă mână, au reuşit să-i pună cea de a doua branulă şi au ţipat la mamă să îşi ţină copilul culcat. Odată cu schimbul de tură, pe etaj a rămas o singură asistentă. „De data aceasta, am mers la ea şi i-am spus că îmi trebuie un alt urocultor pe care să i-l pun, înainte de a i se pune perfuzia. Am urmat acelaşi procedeu cu spălatul, după care asistenta a venit şi i-a pus urocultorul, avertizându-mă că e ultimul. Am avut senzaţia că trăiesc într-o ţară din lumea a treia, fără acces la medicamente şi alte lucruri. Plătim contribuţii la sănătate şi pentru ce? Să ne procurăm pe cheltuiala noastră ceea ce ni se cuvine de drept? Ca un făcut, inevitabilul s-a produs şi urocultorul nu a mai putut fi folosit în condiţii de maximă igienă şi siguranţă. Şi era ultimul… Deci, probe de urină nu i s-au mai luat!”, ne-a spus mama. În tot acest timp, prin saloane s-au perindat tot felul de vânzători ambulanţi, cu şosete, chiloţi, jucării şi alte lucruri, agasând pacientele cu ofertele lor şi cu simpla prezenţă, mai ales la gândul că ar putea să aducă cine ştie ce microbi. „Stau şi mă întreb, eu, mama bebeluşului bolnav, aduceam microbi dacă nu mă schimbam în acele pijamale nespălate, dar atâţia vânzători nu? Cum este asigurată siguranţa sanitară a pacienţilor? Cum poate intra oricine în saloane?”, s-a întrebat mama.
Vieţile copiilor, jucate la ruleta ignoranţei
A doua zi, la prima oră, mama şi bebeluşul s-a întors la spital, acolo unde au avut surpriza să vadă salonul ocupat de alte mame cu copii îmbrăcaţi în haine de stradă, semn că trierea se face selectiv. „Ni s-a făcut rost de un pat şi am fost invitată să-l ocup cu copilul, fără ca lenjeria să fie schimbată. În jurul orei 9.30, doctoriţa a mers cu noi la etajul 2, la ecograf. În timp ce aşteptam să ne vină rândul, am asistat la alte situaţii ce nu cred că ar trebui să se întâmple. Veniseră mămici cu copii mai mari sau mai mici, copii singuri, mămici însărcinate... Li s-a spus că nu pot face faţă atâtor pacienţi, că trebuiau să ia doar trei şi deja au luat patru şi că trebuie să se întoarcă în altă zi, deoarece mulţi medici din spital sunt plecaţi la un congres la Bucureşti. Stând la rând, mămicile îşi exprimau fără rezerve nemulţumirea faţă de acreala asistentelor şi faţă de disponibilitatea acestora, de care avuseseră parte de când erau în spital. Am plecat din spital fericită că totul era în regulă cu fetiţa, dar şi cu un gust cumplit de amar, de neîncredere în sistemul medical de stat şi într-o parte din angajaţii spitalelor, acea parte în mâinile cărora stă, câteodată, viaţa fiinţelor cele mai importante din viaţa noastră, copiii”, a spus Oana Manciu.

Laşul de la conducerea lagărului de copii
Faţă de aspectele sesizate de pacienţii Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iaşi am încercat să luăm legătura cu conducerea acestui focar de infecţie. Prima surpriză neplăcută a venit chiar din partea managerului spitalului, Radu Terinte, un personaj de al cărui nume se leagă numai scandaluri în perioada în care a fost senator PC, una dintre multele căpuşe ale sistemului bugetar în care poziţia struţului este filosofia ocupării unor posturi cheie. Da, acest individ numit politic pe acest post de un enorm angajament faţă de destinele a sute de copii internaţi în cel mai mare spital de profil din Modova, a dat suprema mostră a laşităţii şi nu a dorit să stea de vorbă cu reporterii ziarului „Evenimentul Regional al Moldovei” despre abuzurile din unitatea pe care o conduce, sugerându-ne, prin intermediul secretarei, să luăm legătura cu purtătorul de cuvânt. Situaţia a făcut că, în acea zi, doctoriţele Ionescu şi Solange Roşu, cele care au şi atribuţii de comunicare, să fie plecate la congresul de la Bucureşti, iar înlocuitorul să fie de gardă de abia după-amiaza, semn că Radu Terinte habar nu are ce se întâmplă în spitalul în care mimează managementul. Un spital îngropat în ignoranţă, în care bebeluşii sunt abandonaţi în saloanele întunecate de către mame care ori au fugit din spital, ori au plecat să mănânce, deoarece masa nu se serveşte normal, pe paliere, ci într-un singur loc, aflat în sobsolul spitalului, loc ideal pentru transmiterea de microbi, viruşi şi boli respiratorii, un spital în care asistentele nu vin în saloane nici măcar pentru a pune o perfuzie, iar mamele cu copii stau cârd la uşa camerelor de gardă ca la cabina unor vedete, un spital în care zeci de vânzători ambulanţi cu genţi uriaşe în cârcă, umblă liberi prin saloanele spitalului, punând în pericol sănătatea micilor pacienţi. Nelu PĂUNESCU

„Plătim contribuţii la sănătate şi pentru ce? Să ne procurăm pe cheltuiala noastră ceea ce ni se cuvine de drept?” – Oana Manciu, mamă