Starea Civilă, zugrăvită înainte de nunta fiicei primarului
Dimensiune font:
Sediul Oficiului de Stare Civilă din Iaşi este prins de câteva zile în schele. Motivul invocat de reprezentanţii Primăriei este că lucrările începute recent se impuneau, deoarece din anul 2009 şi până în prezent nu s-a mai efectuat nici o reparaţie curentă la această clădire.
Mai mult, potrivit acestora, contractul sau nota de comandă au fost încheiate cu SC Termoservice încă de anul trecut, dar lucrările au început abia acum, în săptămâna la finele căreia pe la Starea Civiă din Iaşi va trece să-şi oficieze relaţia fiica mai mică a primarului Iaşului, Ilinca Nichita. „Este vorba de lucrări de reparaţii şi întreţinere. Asemenea lucrări nu au mai avut loc din anul 2009, iar ele sunt efectuate în regim propriu de colegii de la Termoservice, prin notă de comandă. Este vorba de faţada Stării Civile şi de unele interioare, inclusiv birourile angajaţilor care lucrează în acest moment acolo. Contractul s-a semnat încă de anul trecut, dar au intrat de-abia acum cu lucrări ce vor dura până la anul, atât pe exterior, cât şi pe interior. Nu are nicio legătură cu evenimentul ce va avea loc în acest weekend. Dacă era vreo legătură, s-ar fi reparat salonul în care se oficiază căsătoriile”, a ţinut să specifice Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei.
Fiica primarului, Ilinca Nichita, 27 de ani, se va căsători sâmbătă, 27 septembrie, cu Cosmin Livezeanu, un bancher de 30 de ani. La nunta acestora vor fi prezenţi ministrul Mediului, Rovana Plumb, în calitate de naşă, premierul Victor Ponta şi alţi 600 de invitaţi de prim rang politic sau administrativ.
Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau