Start ratat la campania de vaccinare
Dimensiune font:
Ieri a început campania de imunizare împotriva gripei * din păcate, populaţia nu este deloc deschisă către administrarea vaccinului
Mulţi vasluieni refuză în această perioadă să se vaccineze împotriva gripei, deşi medicii duc campanii de informare cu privire la necesitatea imunizării mai ales pentru pacienţii care fac parte din categorii de risc, adică bolnavii cronici, vârstnicii sau copiii. Potrivit datelor oficiale, de la un an la altul se constată o scădere a numărului persoanelor care acceptă imunizarea. „Nu am făcut niciodată acest vaccin şi nu m-am îmbolnăvit până acum. Nu cred în eficienţa acestor vaccinuri. S-a mai auzit pe la televizor că nu sunt bune, dacă o fi să mă îmbolnăvesc, o să mă tratez. Organismul trebuie să lupte, nu să fie îmbuibat de tot felul de substanţe. Nici copiilor nu le-am făcut vaccin antigripal şi nu au avut nimic. Au avut simple răceli, dar niciodată gripă”, a spus o vasluiancă.
44.000 de doze de vaccin
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, susţin că vaccinarea este foarte importantă, mai ales în cazul persoanelor încadrate în diverse categorii de risc.
„În cazul gripei sezoniere, multe persoane gândesc, probabil, că nu li se poate întâmpla lor, că nu se vor îmbolnăvi şi refuză să se prezinte la medical de familie, cel care administrează vaccinul gripal, în mod gratuit. Noi facem permanent campanii de informare cu privire la importanţa vaccinării, avem sprijinul medicilor de familie în demersul de a convinge populaţia să se imunizeze înainte de începerea sezonului rece, dar tot există cetăţeni reticenţi care consideră că vaccinul este inutil”, a declarat directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada.
La nivelul judeţului Vaslui au fost deja distribuite aproximativ 44.000 de doze de vaccine antigripal, care au ajuns în cabinetele medicilor de familie. Este vorba de o primă tranşă solicitată de autorităţile sanitare judeţene. În funcţie de solicitările venite din partea medicilor de familie din judeţ, vor mai fi cerute doze suplimentare, astfel încât să poată fi vaccinaţi toţi cei interesaţi.
Autorităţile sanitare judeţene au menţionat că nu doar vaccinurile antigripale sunt refuzate categoric de unii vasluieni, ci şi şi cele pentru diverse boli la copii.
„Părinţii pot decide dacă vaccinează sau nu copiii şi este de datoria noastră să-i informăm referitor la importanţa imunizărilor. Copiii vaccinaţi sunt feriţi de riscuri, nu vor avea probleme la integrarea în colectivităţi”, a mai precizat Mihaela Vlada.
Citeşte şi: Pacienţi în pericol la Vaslui din cauza lifturilor
Tudor IFRIM
În ultimele două săptămâni, în judeţ s-au înregistrat 1.817 cazuri de infecţii respiratorii: 1.599 de viroze şi 218 pneumonii. O parte dintre persoanele diagnosticate au fost internate, respectiv 93 cu viroze şi 70 cu pneumonii
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau