Statul spală cu bani grei imaginea unui poliţist de frontieră
Dimensiune font:
Eşecul DIICOT într-un dosar important sapă adânc în vistieria statului. Agenţii Mihai Marius Pavel şi Sorin Florin Alupoaei, din cadrul Poliţiei de Frontieră, au fost acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de imigranţi. Anchetatorii au spus că aceştia ar fi permis ieşirea pe la Sculeni a mai multor persoane care aveau interdicţia de a părăsi ţara. Judecătorii însă i-au achitat, desfiinţând acuzaţiile procurorilor. Cei doi au dat în judecată statul, prin Ministerul de Finanţe.
Cariere distruse şi demnitate ştirbită
Agenţii cer daune morale de câte 40.000 de lei. „Inculparea mea şi supunerea la procedurile judiciare pe o perioadă de cinci ani mi-au adus prejudicii morale, prin lezarea demnităţii. Am avut suferinţe de ordin psihic, frământări şi oboseală excesivă şi mi-a fost ştirbită imaginea în societate şi la locul de muncă. Cercetările m-au făcut să trăiesc cu teama că aş putea fi condamnat, ştiindu-mă nevinovat”, se arată în acţiunea depusă de Sorin Alupoaei. Acesta vrea şi daune materiale de 13.520 de lei. Agentul s-a plâns că toţi cei dragi au fost afectaţi: „Toţi membrii familiei au suportat critici, aluzii şi ironii, datorită faptului că subsemnatul eram cercetat şi acuzat de fapte deosebit de grave. A urmat o izolare atât a familiei, cât în special a subsemnatului în mediul profesional în care îmi desfăşuram activitatea”. Argumentele sale i-au convins pe judecători, care i-au admis acum acţiunea. Statul a fost obligat să-i achite daune morale de 40.000 de lei şi materiale de 13.520 de lei. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau