Strada Culianu a devenit un şantier abandonat!
Dimensiune font:
De zile întregi, rezidenţii spun că nu au mai văzut muncitori la lucru. Primăria susţine că lucrările vor fi reluate într-un ritm susţinut după intervenţiile celor de la ApaVital, care, de fapt, nici nu au început!
Anunţate ca fiind demarate încă din luna mai, lucrările de modernizare a străzii Profesor Ioan Petru Culianu bat pasul pe loc. Oamenii din zonă susţin că, de mai bine de o săptămână, nu au mai văzut muncitori la lucru. „S-a tot vorbit ba de intensificarea ritmului de lucru, ba de asfaltări, dar cu toate acestea nu se face nimic. Este drept, luna trecută, au fost echipe pe aleea cu acelaşi nume, însă pe strada principală nu s-a făcut nimic”, spune unul dintre rezidenţi.
Reprezentanţii Primăriei Iaşi susţin că oamenii nu au de ce să-şi facă probleme. „Pe strada Culianu se lucrează la săpături. Cei de la ApaVital trebuie să mute o canalizare, iar apoi se reia ritmul susţinut al lucrărilor”, afirmă Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al municipalităţii ieşene. Şi reprezentanţii ApaVital confirmă faptul că vor avea loc lucrări la reţeaua de canalizare, însă lucrările trenează, dar nu din vina lor. „Vor fi efectuate săpături pentru schimbarea conductelor de canalizare. În acest sens, a fost depusă documentaţia pentru obţinerea certificatului de urbanisn. Ne vom corela lucrările cu cei care modernizează strada, aşa cum s-a procedat de fiecare dată în astfel de situaţii”, afirmă Răzvan Manolache, purtătorul de cuvânt al ApaVital Iaşi.
Optimism nerealist
Prin urmare, este greu de spus în acest moment când vor începe cu adevărat lucrările de reabilitare a străzii. Anterior, primarul Mihai Chirica susţinea că aici se va lucru pe trei zone, astfel încât lucrările să fie terminate până la finalul lunii septembrie. „Va fi modernizată axa principală a zonei, pe o lungime de 650 metri şi două ramuri, una pe dreapta, care face legătura cu strada Crizantemelor, spre Rediu, pe o lungime de 450 metri, precum şi Aleea Petru Culianu, pe o lungime de 500 de metri, unde se lucrează în prezent”, spunea acesta. În condiţiile în care nu a fost atacat nici măcar un metru din carosabilul explodat, în mod cert, termenul anunţat nu va fi respectat, cel mai probabil lucrările urmând a se încheia în noiembrie, aşa cum s-a menţionat în contractul atribuit celor de la Conest. Tudor DAMASCHIN
ANUNȚURI SERVICII
„Cei de la ApaVital trebuie să mute o canalizare, iar apoi se reia ritmul susţinut al lucrărilor” - Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau