Sub cerul liber, în plină iarnă
Dimensiune font:
O casă de pe strada Dragoş Vodă din Piatra Neamţ s-a aprins, la miezul nopţii de 10 spre 11 decembrie, iar flăcările, amplificate de vânt, au cuprins, în câteva minute tot acoperişul. Pompierii au ajuns la locul intervenţiei odată cu echipa E-ON, care a oprit alimentarea cu energie electrică pe toată strada. Flăcările, înalte de câţiva metri, ameninţau cele două gospodării învecinate, mai ales că vântul bătea cu putere. Intervenţia a durat mai bine de două ore, dar casa a fost distrusă în totalitate. Familia, care are trei copii, a rămas pe drumuri. Clara DIMA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau