Suceava va primi 244 de tone de ajutoare în produse alimentare de la Uniunea Europeană
Dimensiune font:
Fiecare beneficiar dintre cele 7.627 de persoane îndreptăţite are dreptul la 2 pachete a câte 16 kg fiecare. În 2015 se renunţă la distribuirea ajutoarelor în produse alimentare pe bază de cupoane.
În municipiul Suceava vor avea parte de sprijinul european în produse alimentare 7.627 de persoane, numărul acestora fiind stabilit în baza datelor comunicate de instituţiile judeţene specializate, date centralizate la nivelul Prefecturii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială din judeţ. Potrivit caietului de sarcini al licitaţiei organizate de Ministerul Fondurilor Europene pentru achiziţionarea respectivelor produse, fiecare îndreptăţit va primi câte 2 pachete a câte 16 kg fiecare, în aşa fel încât, în reşedinţa de judeţ se va aduce şi depozita o cantitate de 244.064 kg de alimente. În vederea distribuirii produselor alimentare din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, Primăria municipiului Suceava va închiria un spaţiu de 500 de metri pătraţi, consilierii locali dându-şi, ieri, acordul în acest sens. Spaţiul respectiv, închiriat în urma unei cereri de ofertă, la preţul pieţei, trebuie să fie situat în municipiul Suceava, să aibă energie electrică, instalaţii de încălzire, acces la internet, birouri, grupuri sanitare şi parcare proprie. Totodată, este obligatoriu ca depozitul cu pricina să se afle în apropierea Direcţiei de Asistenţă Socială, cât şi a staţiilor pentru mijloacele de transport în comun, contractul de închiriere urmând a fi semnat pentru intervalul noiembrie 2015-aprilie 2016. Hotărârea este luată deoarece sediul Primăriei din cartierul Burdujeni, în care funcţionează Direcţia de Asistenţă Socială nu are spaţii corespunzătoare de depozitare, conform legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. Pe de altă parte, reglementările europene prevăd că „ajutoarele europene se ridică personal de către beneficiari de la centrele de distribuţie ale autorităţilor executive ale autorităţilor publice locale în a căror rază teritorială îşi au domiciliul sau reşedinţa, conform actului de identitate valabil”.
În 2014, pachetele s-au distribuit la un depozit al Consuc din Burdujeni, beneficiari fiind familiile şi persoanele singure cu venit minim garantat; familiile care au parte de alocaţie complementară; şomerii cu o indemnizaţie de până la 400 de lei; pensionarii cu o pensie sub 400 de lei; beneficiarii indemnizaţiei sociale pentru pensionari, al căror venit se află sub 400 de lei pe lună; persoanele cu handicap grav, adulţi şi copii, precum şi persoanele beneficiare ale prevederilor legilor speciale.
Anul acesta numărul beneficiarilor a sporit ca urmare a modificării limitele de venituri din pensii şi indemnizaţii de şomaj, eligibile pentru primirea ajutoarelor alimentare, plafonul fiind majorat de la 400 lei pe lună la 450 lei pe lună. Pe deasupra, conform unor noi prevederi legale, inclusă în program este o nouă categorie, respectiv cea a persoanele fără venituri. În contrapondere, aceste reglementări vin cu o serie specificări privind categoriile de persoane care nu pot primi ajutoare alimentare, printre acestea fiind cele care satisfac stagiul militar sau care execută pedepse privative de libertate. Nu în cele din urmă, de precizat este fatul că, în 2015 se renunţă la distribuirea ajutoarelor în produse alimentare pe bază de cupoane.
Citeşte şi: Centura Sucevei a rămas de izbelişte
Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau