Suferinţele unui pictor: cancer de piele
Dimensiune font:
Mulţi artişti au avut de suferit în viaţă pe măsura talentului lor. Multe din numele care au marcat poezia, pictura, muzica aparţin unor oameni care în viaţa de zi cu zi s-au chinuit, iar bolile sunt câteva dintre cumpenele la care au fost supuşi. Este şi cazul lui Daniel Relenschi, primul pictor 3D din România. El a povestit, prin intermediul reţelei de socializare Facebook, despre problemele sale de sănătate. „Scriu astăzi (sâmbătă, 2 aprilie – n.r.), pentru că dacă scriam ieri ar fi putut părea păcăleală. Din păcate am o veste tristă şi ţin s-o împart cu prietenii mei înainte de a afla din presă. Am cancer de piele malign. Voi face curând o campanie de strângere de fonduri pentru că nu mai fac faţă cheltuielilor cu tratamentele, indicat fiind să mă tratez în afara ţării. Mulţumesc celor care îmi oferă sprijinul fie el moral sau financiar. Sper că nu v-am întristat, eu încerc să mă păstrez pozitiv în ciuda problemelor, care zic eu că o să aibă o finalitate pozitivă”, este anunţul făcut de tânărul artist botoşănean.
Daniel Relenschi a relizat în 2011 prima pictură 3D din România şi de atunci a bucurat milioane de români cu operele sale. Pe 1 iulie îşi serbează ziua de naştere şi în acest an atinge borna 30.
Alina CALINIUC
Toţi cei care îl pot sprijini financiar pe tânărul artist botoşănean sunt rugaţi să îl contacteze pe Facebook.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau