Surprize pe şantierele din oraş
Dimensiune font:
Edilii au făcut ieri o trecere în revistă a lucrărilor pe principalele proiecte de infrastructură * singura nemulţumire o constituie săpăturile la „Managementul Traficului”
Primarul interimar Mihai Chirica a făcut ieri o trecere în revistă a investiţiilor vizând modernizarea infrastructurii rutiere şi a transportului electric, exprimându-şi speranţa că firmele de constructori îşi vor respecta angajementele referitoare la data finalizării acestora. Vestea bună este că pe şantierul de pe strada Lăpuşneanu, unde deja lucrările erau avansate, s-a reuşit rezolvarea problemei legate de conservarea vestigiilor arheologice descoperite cu ocazia săpăturilor. „În Piaţa Unirii a început procedura de descărcare arheologică. Deja a fost semnat contractul cu specialiştii Complexului Muzeal Moldova. Au cerut 20 de lucrători care să sprijine procedura vizând descrăcarea arheologică, aşa că mergem mai departe”, a spus Chirica. În ceea ce priveşte pasajul din Piaţa Unirii, acesta este finalizat în proporţie de 90 de sută. „Pe Lăpuşeanu a mai rămas de realizat porţiunea din laterala cinematografului Republica, parcul şi esplanada Piaţa Unirii, unde în continuare se lucrează la devierea unor utilităţi!”, a mai spus edilul.
„Surprize” la Băncilă!
Ceva problema s-au mai ivit la pasajul Octav Băncilă, însă aestea nu sunt de natură să genereze alte întârzieri. „La pasajul din Dacia am avut chiar ieri o şedinţă, am găsit soluţia tehnică pentru a nu mai avea întârzieri. Sunt lucruri pe care le descoperim odată cu săpăturile. Iaşul s-a dezvoltat foarte mult în perioada anilor 1970-1980, lucru care lasă loc pentru surprize”, a mai spus edilul, cu referire descoperirea unor reţele de utilităţi pe care arhitecţii nu le-au evidenţiat în proiect.
Încă o săptămână de săpături la „Managementul Traficului”
În fine, dacă lucrările pe zonele CUG - Podu Roş şi N. Iorga - Doi Băieţi sunt aproape gata, la fel stau lcururile la Muzeul Municipal şi căminul de bătrâni din Bucium. Ceva probeleme ar fi doar la „Managementul Traficului”. „Este important să terminăm lucrările de infrastructură. Din păcate, firmele care execută lucrări nu ne produc cea mai favorabilă imagine. Până la finele lunii august terminăm săpăturile, după care urmează implementarea programului informatic. La rândul său, dispeceratul este propus la recepţie, toate dispozitivele sunt aduse şi montate, au mai rămas de pus în funcţiune după ce se realizează conexiunile”, a precizat edilul. Tudor DAMASCHIN
„Din păcate, firmele care execută lucrări nu ne produc cea mai favorabilă imagine” – Mihai Chirica, primar interimar
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau