Suspans în dosarul falsurilor de la OCPI
Dimensiune font:
Judecătorii se mai gândesc în cazul unui consilier de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară acuzat de fals. În 2010, Daniel Dascălu, împreună cu Liviu Bălţatu şi Iulian Buiciuc, a întocmit în fals mai multe procese verbale de acceptanţă privind contractele de prestări servicii încheiate de către OCPI Iaşi cu administratorii firmelor Gauss SRL, Grup Cinci SRL, Topo Euro Cad SRL, Agenţia de Cadastru şi Topografie SRL şi PFA Lipsa Ştefan. "Actele atestau, în mod nereal, faptul că serviciile contractate au fost realizate în totalitate, în condiţiile în care acestea nu erau efectuate şi nu erau depuse la OCPI Iaşi", au spus procurorii. Daniel Dascălu a făcut un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi a acceptat pedeapsa de 2 ani de închisoare, cu amânarea aplicării pe alţi 2 ani. Acordul a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului, care însă au amânat verdictul cu o săptămână. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau