Tarom ar putea bloca traficul aerian de sărbători
Dimensiune font:
Piloţii Tarom ameninţă că vor intra în grevă în perioada sărbătorilor de iarnă, fapt care ar afecta şi traficul aerian de pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Sindicaliştii acuză conducerea companiei de transport aerian că nu şi-a respectat promisiunea de a mări salariile. În condiţiile în care Tarom operează cele mai multe curse de pe aerogara ieşeană, o posibilă grevă ar fi resimţită din plin. Cu toate acestea, reprezentanţii Aeroportului Iaşi spun că nu au cunoştinţe de cauză cu privire la acest subiect. „Nu avem până în acest moment nicio confirmare oficială cu privire la această grevă, nici din partea conducerii companie, nici din partea sindicatelor”, a declarat Raluca Filip, reprezentant PR la Aeroportul Internaţional Iaşi. Potrivit acesteia, oficialii aerogării ieşene speră ca acest conflict intern să fie soluţionat la nivel de companie, pentru a nu crea modificări în programul de zbor al Aeroportului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau