Taximetrişti au ieşit în stradă
Dimensiune font:
Ei au protestat ieri faţă de decizia Consiliului Local de a aproba creşterea numărului de licenţe
Peste 50 de taximetrişti vasluieni au protestat, ieri, timp de aproape o oră, în parcarea unui centru comercial, faţă de recenta decizie a Primăriei Vaslui de a suplimenta numărul de licenţe de taxi din oraş.
Potrivit protestatarilor, creşterea numărului de taxiuri i-ar falimenta pe cei care funcţionează deja şi care întâmpină oricum dificultăţi din cauza numărului redus de clienţi şi a taxelor prea mari pentru spaţiile de aşteptare. „Ne descurcăm foarte greu, avem clienţi puţini. Nu are lumea bani să meargă cu taxiul, iar de când va fi pus în funcţiune troleul, vom pierde şi mai mulţi clienţi. Sunt zile în care se urcă în maşini câte doi clienţi, dar în timpul ăsta noi plătim taxe la primărie“, a declarat un taximetrist.
La protest a fost prezent şi preşedintele Camerei Taximetriştilor Vaslui, Marian Birda, care a afirmat că cea mai bună soluţie pentru rezolvarea conflictului ar fi retragerea deciziei. „Am primit o adresă de la Consiliul Local Vaslui prin care ni se cerea să spunem dacă s-ar impune o suplimentare a numărului de taxiuri. Evident, am răspuns că nu este necesară o astfel de suplimentare”, a declarat Marian Birda. Consiliul Local Vaslui a decis în prima şedinţă din acest an, majorarea numărului de licenţe de taxi de la 170 la 220.
Piaţa celor mai ieftine apartamente
Simona POP
„Urmează ca în zilele următoare să avem o serie de consultări şi să vedem ce demersuri putem face pentru a-i convinge pe reprezentanţii Primăriei să retragă această decizie” - Marian Birda, preşedintele Camerei Taximetriştilor Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau