Tehnici mafiote pentru ascunderea urmelor unui accident
Dimensiune font:
Când maşina lor s-a răsturnat şi două fete au fost rănite, tinerii au început să-şi acopere urmele * ei i-au minţit pe medici şi au ascuns autoturismul * una dintre tinere a murit din cauza traumatismelor
Procurorii au dat pe mâna judecătorilor un şofer ucigaş şi pe amicul său, care au acţionat ca în filmele cu mafioţi. Pe 17 septembrie 2012, Alexandru Irimia (24 de ani, din Răducăneni) şi Bogdan Curcă (28 de ani, din Costuleni) s-au întâlnit la crâşmă cu mai mulţi amici, printre care o fată de 17 ani şi Delia B. Deşi băuse, Irimia a urcat la volan şi grupul a plecat la Iaşi. „În Cozia, într-o curbă la dreapta, Irimia Alexandru nu a mai putut păstra direcţia, a intrat pe contrasens şi apoi în impact cu un taluz. Vehiculul s-a răsturnat. Inculpaţii au scos victimele din maşină, după care Irimia l-a contactat telefonic pe fratele persoanei vătămate G.C., cerându-i să vină pentru a prelua victimele. După ce acesta din urmă a ajuns la locul accidentului, întâmplător pe DN 28 a trecut o ambulanţă. Paramedicii au oprit, însă inculpaţii i-au asigurat că nu aveau nevoie de ajutor”, au spus procurorii.
Au şters urmele
Fratele şi-a dus sora casă, iar pe Delia a lăsat-o pe scările de la intrarea în bloc. Apoi, a revenit la Cozia, după Curcă. Irimia a primit ajutorul altui şofer, care i-a tractat maşina, apoi a început să acopere urmele. „Irimia a ascuns maşina în curtea unei societăţi comerciale, acoperind-o cu prelate de culoare închisă, peste care a aşezat două anvelope. Curcă a mers în locul unde a fost lăsată Delia B. şi, văzând că starea acesteia se înrăutăţise, a decis, împreună cu fratele minorei, să le ducă pe amândouă la staţia SMURD. Aici, inculpatul a susţinut că Delia, cu care nu se mai putea comunica, a consumat băuturi alcoolice şi a căzut pe scări. Mai mult, Curcă a iniţiat un apel 112, anunţând că două adolescente au căzut pe scări şi s-au lovit la mâini şi la picioare”, au adăugat anchetatorii.
Atac mafiot la adresa iubitei
Delia a intrat în convulsii şi paramedicii au decis ca ambele fete să fie trimise la spital, la Iaşi. Din nefericire, traumatismele craniene i-au fost fatale. Prietena ei a avut nevoie de 55 de zile de îngrijiri. Poliţistii i-au găsit pe cei doi în curtea Spitalului „Sfântul Spiridon”. Şoferul a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, părăsirea şi modificarea locului accidentului. Curcă, acuzat de favorizarea infractorului, a făcut un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii. Ştefana CZELLER
1,5 la mie era alcoolemia lui Irimia la momentul accidentului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau