Terapii inovatoare pentru copiii cu autism
Dimensiune font:
Ajutorul va fi oferit pentru 25 de micuţi din Suceava
La Suceava are loc, astăzi, inaugurarea Centrului „Help autism”. Prin deschiderea acestui nou centru, Asociaţia „Help autism” le oferă celor 25 de copii cu tulburări din spectrul autist, servicii terapeutice individualizate şi metode inovatoare de terapie, precum ABA, ergoterapie, ludoterapie, terapie ocupaţională, dar şi lucru în ateliere de socializare. „Acest lucru se întâmplă pentru o recuperare cât mai rapidă şi pentru dobândirea de abilităţi specifice vârstei lor, care să le permită ulterior integrarea în învăţământul de masă şi în societate”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei. „Help autism” Suceava.
Citește și
Scandal inutil
Cotele de vânat, aprobate anual
Sprijin pentru 75 de copii din trei judeţe
Acesta este unul dintre cele trei centre deschise în cadrul proiectului „Înfiinţare de centre de furnizare de servicii inovatoare de psihoterapie”, implementat de Asociaţia „Help autism”, în parteneriat cu Asociaţia „Autism, terapie, sport şi artă” Argeş. Centrul de la Suceava funcţionează în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Consiliul Judeţean, care au pus la dispoziţie spaţiul şi dotările necesare desfăşurării activităţii.
Proiectul se desfăşoară pe durata a 15 luni, este implementat în Bucureşti, Argeş şi Suceava şi îşi propune să vină în sprijinul a 75 de copii cu tulburări din spectrul autist şi al familiilor acestora, să informeze 2.000 de medici de familie asupra problematicii copiilor cu autism şi a importanţei diagnosticării precoce, să creeze o aplicaţie IT inovatoare de suport psihoterapeutic, dar şi să pună bazele unei platforme de crowdfunding.
Proiectul este co-finanţat printr-un grant acordat de Elveţia, prin intermediul contribuţiei elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Bugetul total al proiectului este de 277.761 de franci elveţieni, grantul acordat însumează 249.985 de franci elveţieni, în timp ce co-finanţarea solicitantului şi partenerilor se ridică la 27.776 de franci elveţieni. Lidia DIACONU
15 luni
Acesta este intervalul în care se va derula proiectul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau