Termica vrea o nouă scumpire a gigacaloriei
Dimensiune font:
O majorare s-a făcut şi în toamnă * şefii administraţiei locale nu sunt de acord cu propunerea
Societatea comercială Termica Suceava, aflată în insolvenţă, s-a adresat autorităţilor locale, cerând o nou majorare a tarifului de transport distribuire şi furnizarea a agentului termic. Reprezentanţii administraţiei locale nu sunt de acord, mai ales că în toamnă deja a fost făcută o majorare. „Termica solicită de urgenţă să aprobăm tariful pentru care şi-a dat tariful ANRSC. Faţă de 197 de lei pe gigacalorie, s-a aprobat tariful de 173 de lei pe gigacalorie, ceea ce ar presupune că ar trebui să dăm cu 23 de lei mai mult pe gigacalorie”, au spus oficialii din Primărie. Consiliul Local a aprobat majorarea tarifului de transport, distribuire şi furnizare a agentului termic destinat populaţiei în şedinţa extraordinară de pe 14 octombrie 2014.
Guvernul acoperă găurile de la Termica
Pierderi de 4,2 milioane de lei
Prin proiectul de hotărâre, propus a fost tariful de 159 de lei pe gigacalorie (fără TVA), însă, liderul grupului politic al PSD, Eugen Girigan, a avansat nivelul de 140 de pe gigacalorie (fără TVA). La vot, iniţiativa legislativă a întrunit 13 voturi „pentru”, şi „4 împotrivă”. În urma deciziei, consumatorii casnici au continuat să achite 185 de lei pe gigacalorie, diferenţa până la 256,2 lei (fără TVA) - incluzând, de această dată, şi tariful pentru producere a agentului termic în centrala Bioenergy -, fiind suportată, în continuare, de la bugetul local. Pe de altă parte, prin aceeaşi adresă, Termica cere Primăriei şi Consiliului Local să aprobe achitarea pierderilor termice de pe reţele, a căror valoare s-ar ridica la peste 4,2 milioane de lei.
Lidia DIACONU
„Este vorba despre majorarea tarifului energiei termice la capitolul transport şi distribuţie, iar după cum se ştie, noi am majorat acest preţ anul trecut” – oficialii Primăriei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau