Termo Service nu majorează tarifele de administrare
Dimensiune font:
Şefii şi economiştii societăţii care administrează aproximativ 20.000 dintre apartamentele din Iaşi au gândit şi elaborat un buget echilibrat pe 2015, pe care-l vor supune atenţiei consilierilor locali. Acesta prevede realizarea unor venituri în sumă de 7.948.000 lei, în condiţiile în care cheltuielile sunt estimate la 7.797.000 lei. „În anul 2015, conducerea societăţii îşi propune obiective care să conducă la reducerea cheltuielilor de exploatare, menţinerea venitului din activitatea de bază prin activităţi care să sporească calitatea serviciului prestat în condiţiile menţinerii aceluiaşi tarif de administrare aprobat în anul 2008, diversificarea activităţilor conexe pentru a se putea asigura o compensare de venit”, spun şefii societăţii.
Profitul net previzionat, în valoare de 127.000 lei, va fi folosit în anul 2016, la repartizarea profitului pe destinaţii legale respectiv participarea salariaţilor la profit - 10% şi dividende cuvenite acţionarului majoritar - 50%. Restul de 40% va fi pus la dispoziţia societăţii ca sursă proprie. T. DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau