Theodor Pallady, pictor

 Alături de Gh. Petraşcu, N. N. Tonitza şi Ştefan Dimitrescu, se integrează epocii de strălucită înflorire a picturii româneşti în perioada interbelică.

Creaţia lui s-a impus prin rigoarea logică a construcţiei între formă şi culoare, prin dezvoltarea şi decantarea unor moduri de expresie proprii artei româneşti. A pictat îndeosebi peisaje, naturi statice, flori, nuduri, scene de interior. El s-a înfăţişat în numeroase autoportrete care dezvăluie o latură specifică a acestei arte complexe. Peisajele sale – mai ales cele din Moldova natală – au o mare căldură care se degajă din vegetaţia bogată, din zidurile albe ale caselor, din apariţia unor siluete umane.

Critica plastică îl consideră pe Theodor Pallady reprezentant de frunte al nudului în pictura românească. A primit Premiul Naţional pentru Pictură (1926) şi titlul de Maestru Emerit al Artei din România.