Traseul hoţilor de buzunare din autobuze din IASI - EXCLUSIV
Dimensiune font:
Sute de ieşeni au căzut victime hoţilor de buzunare în ultimele luni, în mijloacele de transport în comun * cele mai multe furturi, din relatările păgubiţilor, au avut loc pe traseele Tudor – Copou, Târgu Cucu – Gară şi Piaţa Independenţei – Păcurari * ieşenii preferă să-şi povestească păţaniile pe site-urile de socializare, în loc să apeleze la autorităţile competente * alţii au povestit redactorilor cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” că, după ce au chemat poliţiştii, s-au trezit şi amendaţi, şi cu telefonul furat
În doar o lună de zile, zeci de ieşeni au raportat furturi în transportul în comun, iar autorităţile nu mai fac faţă exploziei cetelor de hoţi. Cele mai vânate trasee sunt, aşa cum era de aşteptat, cele folosite de studenţi şi zonele centrale. Mai mult de atât, călătorii şi-au pierdut încrederea în organele responsabile, pentru că sesizările făcute la poliţie nu au avut niciun rezultat. Mai mult, un tânăr povesteşte cum s-a trezit cu mâna hoţului în buzunar, iar după ce au fost chemaţi agenţii de poliţie, a aflat nu doar că rămâne cu telefonul furat, dar a primit şi amendă, pentru că ar fi agresat hoţul. Din aceste motive, păgubiţii nici nu mai fac sesizări. „Eu am păţit-o recent, pe ruta Gară – CUG. Într-un moment de neatenţie, m-am trezit cu o mână în buzunar. Mă întorc, îl văd şi apoi cobor cu hoţul în Podul de Piatră. În momentul acela, a venit un grup întreg, de la care am încasat-o. Cineva a chemat poliţia, dar când au venit agenţii, m-am trezit că primesc amendă de 150 lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi am rămas şi cu telefonul furat. Nu se mai poate continua aşa. Vreau ca, împreună cu nişte prieteni, să urcăm în autobuze şi să identificăm noi hoţii, daca cei responsabili nu o pot face”, a povestit Dănuţ D., unul dintre victimele hoţilor de buzunare. În baza sesizărilor venite din partea călătorilor, cele mai vânate trasee de către hoţii de buzunare, care mai nou, acţionează în grupuri organizate şi pe schimburi, sunt Tudor – Copu, Târgu Cucu – Gară, Piaţa Independenţei – Păcurari, Copou – Podu Roş şi Târgu Cucu – Blocuri Ciurea.
Traseul 41 – drumul "admiratoarelor" de portofele
Un grup de hoaţe de etnie rromă fac ravagii pe traseul de autobuz 41 şi, în ciuda faptului că ieşenii postează mereu fotografii cu infractorii, aceştia umblă nestingheriţi la buzunarele călătorilor. Victimele au povestit tupeul cu care acţionează, iar în momentul în care erau surprinse de călători, acestea răspundeau cu o obrăznicie ieşită din comun. „Acum câteva zile, în autobuzul 41 (Piaţa Independenţei - Târgu Cucu - Podu Roş - Tehnopolis - Blocuri Ciurea), au urcat patru fete mai închise la culoare, au umblat în geanta unei fete care a urcat odată cu ele şi au luat portofelul subtil. Tipa a observat şi a început să ţipe la ele, iar cea care avea portofelul a luat repede banii din el şi l-a aruncat pe jos. Era şi un băiat cu ele, cam de 15 - 16 ani, dar când a văzut că au fost prinse s-a făcut că nu le cunoaşte”, povesteşte o ieşeancă despre neplăcuta experienţă. Un alt călător a sesizat lipsa portofelului după ce a circulat cu autobuzul 28, cel pe care, de curând, acţionează două hoaţe de etnie rromă. Călătorii nu înţeleg pasivitatea controlorilor, care, în nenumărate cazuri, îi tratează pe cei prinşi fără bilete ca pe nişte infractori, pentru o banală „evaziune fiscală” de doi lei. „Eu cred că şi controlorii au partea lor de vină. Circul des cu transportul în comun şi sunt martor la tratamentele aplicate de controlori celor care sunt prinşi fără bilet. Se ajunge, în unele cazuri la şantaj şi ameninţări”, povesteşte Dănuţ D., călătorul amendat şi cu telefonul furat.
Vezi si Drumurile ieșene prioritare pentru următorii patru ani
Zonele centrale, raiul hoţilor
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), dar şi al celor de la Regia Autonomă de Transport în Comun (RATP), hoţii îşi fac de cap în mijloacele de transport în comun aglomerate şi, în special, în zonele centrale. „O cercetare recentă realizată la nivelul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii care a analizat infracţionalitatea comisă în municipiul Iaşi a relevant câteva aspecte importante în ceea ce priveşte furturile din buzunare, genţi, etc. Cele mai frecvente moduri de operare folosite de infractori sunt sustragerea din buzunarul exterior al hainei victimei (50%) şi sustragerea din poşetă/geantă/rucsac a bunurilor (37%). Bunurile vizate de hoţi au fost cu precădere telefoanele mobile pe care victimele le aveau asupra lor (aproape 65% din cazuri). Neatenţia/neglijenţa victimei constituie una din cauzele favorizatoare producerii acestui gen de fapte, din analiză reieşind faptul că 46% dintre fapte au avut loc din această cauză, iar în 41% din cazuri, autorii au profitat de aglomeraţia din jur pentru a sustrage bunurile victimelor. În plus, 68% dintre victimele hoţilor care fură din buzunare sunt femei. Dintre acestea, trei sferturi au vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani”, a spus comisarul şef Mădălin Ţăranu, şeful Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. Deşi reprezentanţii RATP susţin că au parteneriate încheiate cu Poliţia Locală şi Jandarmeria, hoţii par de neoprit. „Jandarmii intervin ori de câte ori este nevoie, la solicitarea şoferilor, pentru a aplana diferite stări conflictuale izbucnite în mijloacele de transport în comun. Poliţia Locală intervine atunci când contravenientul refuză să se legitimeze. În ultima perioadă au fost semnalate astfel de cazuri pe tronsonul Canta-Păcurari şi în Târgu Cucu”, a precizat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP. În plus, poliţiştii recomandă celor care găsesc portofele cu acte să meargă cu ele la poliţie şi să nu se rezume doar la postări pe Facebook, pentru că riscă să intre sub incidenţa legii. A. DASCĂLU, A. HURBEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau