Trei ieşence au fost mai isteţe decât escrocii
Dimensiune font:
Zilele acestea, escrocilor le merge tot mai prost, din cauza vigilenţei ieşenilor. Joi, o femeie de 64 de ani a fost sunată de un ins care s-a recomandat drept poliţist şi i-a spus că fiul ei a provocat un accident de circulaţie. Bătrâna şi-a dat însă seama că e o ţeapă şi i-a trântit telefonul în nas, apoi a sunat la 112. În aceeaşi zi, o altă ieşeancă le-a spus poliţiştilor că a primit un apel similar. „Sesizând ceva suspect, femeia a solicitat fiicei sale să îşi sune fratele, pentru a verifica cele spuse telefonic. În acel moment, escrocul a terminat convorbirea fără a mai solicita vreo sumă de bani sau alte bunuri”, a precizat Mădălin Ţăranu, purtător de cuvânt al IJP. Ieri, o altă bătrână a primit vestea că fiica ei ar fi accidentat pe cineva, dar a închis imediat telefonul, în ciuda insistenţelor escrocului. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau