Trei zile de dansuri şi tradiţii greceşti
Dimensiune font:
În perioada 25-27 septembrie, Iaşul va fi gazda celei de-a XIV-a ediţii a Festivalului Elenismului din România, organizat de Uniunea Elenă din România, eveniment la care sunt aşteptaţi peste 450 de participanţi. La conferinţa de lansare a festivalului, ce va avea loc astăzi, 25 septembrie, în Sala Mare a Primăriei, va participa preşedintele Comunităţii Elene din România, Dragoş Zisopol. La festival vor participa ansamblurile de dansuri greceşti ale comunităţilor elene din Bârlad, Brăila, Braşov, Bucureşti, Calafat, Craiova, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Izvoarele, Oneşti, Piatra Neamţ, Piteşti, Prahova, Roman, Sulina, Târgovişte, Turnu Severin, Tulcea. De asemenea, pe scena festivalului vor evolua şi ansamblul „Doina Carpaţilor” al Casei de Cultură a Studenţilor Iaşi, ansamblul „Ellas” al Asociaţiei Culturale „Ellas” Bucureşti şi ansamblul „Di Nuovo Insieme” al Asociaţiei Italienilor din România. Festivalul începe astăzi, la ora 16.00, cu parada costumelor tradiţionale pe b-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt. La ora 18.00, Teatrul „Luceafărul” găzduieşte deschiderea oficială a Festivalului Elenismului, în cadrul căreia va rula filmul „Grecii în Iaşi” produs de TVR Iaşi şi vor performa ansamblul „Orpheas” al Comunităţii Elene Iaşi şi ansamblul „Doina Carpaţilor”. Festivalul continuă la centrul comercial Palas, în Atrium, pe 26 si 27 septembrie, cu dansuri din toate zonele Greciei, prezentate de ansamblurile comunităţilor elene din România. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau