Ucis lângă autocar sub ochii familiei
Dimensiune font:
Un bărbat de 35 de ani din Poieneşti a fost spulberat de maşina unui tânăr de 20 de ani * el abia coborâse din autocarul care îl aducea din Germania * de partea cealaltă a străzii, soţia a privit înmărmurită accidentul
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna vasluiană Poieneşti, a avut loc un accident de un dramatism aparte. Pe drumul naţional care leagă municipiul Vasluiul de Bacău, în zona satului Oprişiţa din comuna Poieneşti, un bărbat de 35 de ani care se întorcea acasă de sărbătorile de iarnă venind de la muncă din Germania a fost spulberat de o maşină.
Bomboane pe şoseaua însângerată
„A fost lovit în plin imediat după ce a coborât din autocar, pe când încerca să traverseze şoseaua, prin spatele autocarului, pentru a ajunge la familie, care îl aştepta pe partea cealaltă”, au spus anchetatorii. El a fost izbit de o maşină condusă de un tânăr de 20 de ani, care venea cu viteză din sens opus.
Bărbatul a fost luat pe capotă şi cărat peste 10 metri, pentru ca apoi să fie aruncat în şanţ, odată ce şoferul, pierzând controlul după impact, a intrat cu vehiculul în şanţ.
Scena s-a petrecut în faţa rudelor şi a soţiei venită să-l întâmpine şi să meargă împreună spre casă, unde îl aşteptau cele două fetiţe. Toate cadourile, dulciurile şi jucăriile aduse de bărbat din Germania pentru copiii săi s-au împrăştiat pe carosabil. Bărbatul a murit imediat după impact. La volanul maşinii ucigaşe se afla un tânăr de 20 de ani, din Poieneşti, care se întorcea spre casă. Şoferul şi un pasager din maşina implicată în accident au fost transportaţi la spital cu răni minore. Ovidiu IANCU
Două fetiţe au rămas fără tată în urma accidentului de la Poieneşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau