Un an pentru refacerea unei străzi
Dimensiune font:
Ieşenii susţin că, în urma şantierului de anul trecut, trotuarele de pe Strada Smârdan au rămas impracticabile. În replică, edilii susţin că vor reabilita întreaga arteră, aflată momentan în stadiul licitaţiilor de proiectare
După ce au suportat cu stoicism poluarea fonică a utilajelor, praful stârnit de acestea şi un ritm de lucru extrem de lent, ieşenii aceştia s-au trezit că strada Smârdan nu dispune de un carosabil adecvat unei circulaţii cât de cât decente. Mai mult decât atât, trotuarele au fost lăsate de izbelişte, arătând mai prost decât înaintea demarării şantierului. „Vă semnalez o problemă de mobilitate de pe strada Smârdan, ce leagă Bucşinescu de Sf. Lazăr. Această stradă a fost, vara trecută, închisă pentru a se schimba conductele. A fost apoi asfaltată, dar trotuarul nu a fost refăcut, ba pe unele porţiuni nu mai există. Pentru o persoană mai sprintenă şi obişnuită cu vicisitudinile urbanistice nu este o tragedie. Pentru o mamă cu un căruţ de copil, pentru o persoană în vârstă care se deplasează cu un cadru metalic, nevăzătoare sau imobilizată într-un scaun cu rotile, deplasarea este imposibilă”, spuneau ieşenii pe site-ul www.domnuleprimar.ro. În condiţiile în care Primăria Iaşi le-au dat acestora posibilitatea de a discutate cu edilii şi prin intermediul postătorilor de pe paginile de socializare, cetăţenii au reluat demersul de a-şi vedea strada refăcută. „Când va fi realizată asfaltare pe strada Smârdan plus trotuarele pe ambele părţi?”, întreabă Gabriel Alexandru.
Refăcută la pachet cu alte 29 de străzi
În replică, primarul interimar Mihai Chirica susţine că strada va fi modernizată, însă va mai dura ceva timp până la începerea lucrărilor.Peste 30 de artere rutiere din municipiul Iaşi vor face parte dintr-un amplu program de proiectare şi reabilitare în 2016, pentru mai multe dintre acestea fiind deja demarate deja procedurile de licitaţie.„Am demarat licitaţii de proiectare pentru străzile Smârdan, Viticultorilor, Gloria, Timpului, I. C. Constantineanu, Petre Vancea, Podoleanu, Poienilor, Strugurilor, Semănătorului, Alba Iulia, Moşu şi Ogorului, aleile Strugurilor şi Tudor Neculai, fundac Strugurilor, şoselele Iaşi – Voineşti şi Iaşi – Bârnova şi bulevardul Primăverii. Licitaţii pentru execuţia de lucrări vor fi organizate pentru străzile Cazărmilor, Bucium, Plopii fără Soţ, Dealu Bucium, Iancu Bacalu, Petru Movilă, Sfântul Andrei, Tănăsescu şi Atelierului şi fundacurile Păun, Bucium şi Socola. Strada Gheorghe Asachi şi bulevardul Dimitrie Cantemir vor face obiectul unei licitaţii care va implica atât proiectarea, cât şi execuţia de lucrări. De asemenea, în acest an vrem să începem reabilitarea zonei Splai Bahlui Mal Drept. Pentru acest proiect dorim să atragem şi o eventuală finanţare europeană”, a afirmat primarul interimar Mihai Chirica.
Conducte schimbate fără refacerea zonei
Încă de pe timpul lucrărilor, cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei” a atras atenţia problemelor existente. Lucrările despre care se spuneau că vor dura trei luni s-au întins pe un an. În prezent, carosabilul este circulabil, însă nici nu se poate vorbi de reabilitarea lui, ci doar de cârpeli, pe ici pe colo. Cât priveşte trotuarele, într-adevăr, acestea fac imposibilă circulaţia pietonilor: strâmte, fără borduri, pline cu pietriş în loc de asfalt sau pavele. Dan CONSTANTINESCU
Lucrările de pe Smârdan au făcut parte dintr-un proiect european de modernizare a Magistralei 2 de termoficare, în valoare de 46,5 milioane de lei
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau