Un avocat a fost condamnat fiindcă a ţepuit BCR!
Dimensiune font:
Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au decis soarta unui avocat acuzat de înşelăciune. Bogdan Emilian Veselu a ţepuit BCR, dar şi pe fosta soţie, la rândul său avocat, din Bacău.
Cei doi s-au căsătorit în 2005 şi şi-au cumpărat un apartament cu două camere. Mariajul a început însă să scârţâie, iar în 2007, soţii au dat divorţ. În timpul procesului de partaj însă, în februarie 2008, Veselu s-a dus la bancă şi a cerut un credit. „Învinuitul a indus în eroare reprezentanţii BCR prin două declaraţii, în care a consemnat că e unic proprietar al apartamentului, care ar fi fost dobândit înainte căsătoriei. El a obţinut un credit de 43.500 de euro, iar banca a pus ipotecă pe apartament”, a precizat Adina Bocai, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.
În realitate, judecătorii l-au obligat pe avocat să plătească fostei soţii jumătate din contravaloarea locuinţei, circa 78.000 de lei. Veselu nu s-a conformat însă, iar femeia nu a putut scoate apartamentul la licitaţie, tocmai din cauza ipotecii. Din 2009, Veselu n-a mai plătit nici ratele la bancă. În faţa anchetatorilor, Veselu a justificat contractarea împrumutului tocmai prin dorinţa de a-i plăti banii nevestei, care însă i-ar fi refuzat. Acum, el a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere. Ştefana CZELLER
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau