Un bărbat din Comarna a pus pe foc proiectile. Vezi ce a urmat!
Dimensiune font:
În seara de 3 aprilie, în jurul orei 21.30 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al Judeţului Iaşi a fost anunțat prin SNAU 112 despre producerea unei explozii la locuința lui Constantin L., în vârstă de 62 ani, din sat Curagău, comuna Comarna, județul Iași.
În urma sesizării, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Secției de Poliție Rurală Răducăneni precum și grupa pirotehnică din carul I.P.J. Iași. În sprijul acestora, la locul evenimentului s-a deplasat și echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași împreună cu grupa operativă a I.P.J. Iași.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 3.04.2015 proprietarul locuinței a introdus în soba locuinței un proiectil exploziv cal. 105 mm, rămas neexplodat din perioada celui de-al doilea răzoi mondial. Cu ocazia cercetării la fața locului au fost identificate și ridicate trei elemente din corpul proiectilului.
Explozia nu a fost urmată de incendiu și nci nu au fost persoane rănite.
În cursul zilei de 04.04.2015, echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași va continua cercetările pentru a stabili dacă proprietarul mai deține și alte elemente de muniție neexplodată.
A T E N T I E !
În cazul în care descoperiți elemente de muniție neexplodată sau luați la cunoștință despre existența lor, anuntați imediat evenimentul prin SNAU 112.
Pentru evitarea unor tragedii atunci când descoperiți elemente de muniție neexplodată actionați astfel :
· Nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită;
· Nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
· Nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;
· Nu ridicați, nu transportați, nu introduceți munițiile neexplodate în locuințe;
· Nu aruncați munițiile la fier vechi și nu le predați la societățile colectoare;
· Nu lăsați copiii să se joace cu muniție;
· La sosirea organelor specializate indicați locul unde ați descoperit muniția respectivă;
· Când se execută lucrări și se depistează, cu ocazia săpăturilor, muniții neexplodate, se sistează imediat lucrările, se îndepărtează întregul personal din zona periculoasă și se anunță evenimentul la 112.
Neutralizarea și distrugerea munițiilor se execută numai de către echipele pirotehnice care au pregătirea și dotarea cu aparatura specială pentru această misiune periculoasă.
NU UITAȚI că pentru a evita producerea unor tragedii este deosebit de important să respectați regulile de comportament atunci când este găsit un element de muniție neexplodat !
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau